Conflict de interese. ANI, zeci de avertismente emise

dosare
dosare

Zeci de de avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese au fost emise de ANI în 2018.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a emis, în 2018, prin intermediul sistemului PREVENT, 69 de avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de 523,5 milioane lei (112,2 milioane euro). 'Dintre acestea, în 61 de cazuri, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar într-un singur caz, ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate', informează un comunicat al ANI transmis, luni, Agerpres.

Potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând consilii judeţene, primării, instituţii publice de la nivel central şi local, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.

Citește și: Agenția Națională de Integritate, verificări la achiziții de 14 miliarde de euro

Sistemului informatic PREVENT

'În anul 2018, sistemul a analizat, cu scopul de a detecta potenţiale conflicte de interese, peste 12.000 de proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de peste nouă miliarde de euro (43,19 miliarde lei). Procedura cu cea mai mare valoare analizată de PREVENT în anul 2018 a fost de 2,87 miliarde lei (aproximativ 615 milioane euro), iar procedura cu cea mai scăzută valoare a fost de 500 lei (aproximativ 107 euro)', se arată în comunicat. Dintre cele peste 12.000 de proceduri analizate, 14% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin 64.307 contracte subsecvente (loturi).

'În perioada octombrie - decembrie 2018, ANI a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, 3.176 de proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de 202,93 milioane lei (43,51 milioane euro)', se mai arată în comunicat. În aceeaşi perioadă au fost emise nouă de avertismente de integritate în valoare totală de 11,8 milioane lei (2,5 milioane euro).

Sistemul PREVENT gestionat de ANI are ca scop prevenirea conflictelor de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică, prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante. Sistemul identifică în mod automat prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane relevante din autoritatea contractantă şi ofertanţi, în cadrul procedurilor de achiziţie publică.

Citește și: Alegeri 2014. Cine trebuia să-l înlocuiască pe Iohannis. Gușă: Pericol mortal

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel