Emisiunea "Sinteza zilei", de la Antena 3, a fost întreruptă, la ora 00:30, de un apel telefonic.
Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a intervenit în direct pentru a povesti ce s-a întâmplat miercuri în ședința PSD. El a zis că i-a adresat niște întrebări lui Sorin Grindeanu, iar premierul urma să îi răspundă, doar că între timp se ceruse o pauză, iar explicațiile nu au mai venit.
"I-am spus următorul lucru: sunt informații pe surse că se întâmplă, cu tine, următoarele lucruri: 1. că tactita ta ca premier este de a căuta sprijin politic în altă parte decât la partid, tocmai pentru a-ți consolida propria poziție. Trebuie să ne spui dacă este adevărat sau nu. 2. Trebuie să ne răspunzi dacă te simți mai apropiat de echipa lui Klaus Iohannis. 3. Apoi i-am zis: sunt zvonuri că tu te-ai repoziționat în raport cu membrii CSM, cu Augustin Lazăr și Laura Codruța Kovesi prin intermediul lui Tudorel Toader. Apoi l-am întrebat dacă Victor Ponta îl învață nu tocmai de bine permanent. Mi-a promis că îmi va răspunde la întrebări. Apoi a urmat o pauză de câteva minute. Întrebările i le-am pus cu simpatie, prietenește", a zis Codrin Ștefănescu.
"În timpul pauzei care a durat vreo 30 de minute, după ore întregi de ședință, Sorin Grindeanu a avut o discuție cu Liviu Dragnea unde cred că liderul PSD a zis că trebuie să răspundă întrebărilor mele. Eu cred că dacă răspundea la aceste întrebări, nu se ajungea aici. Vă dau cuvântul meu. (...) Sorin Grindeanu s-a ridicat, ne-a ținut un mic discurs, a plecat fără să spună 'la revedere' și a ieșit din sală. Ne-a lăsat mască pe toți", a spus Codrin Ștefănescu la Antena 3.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu