Existenţa regiunii separatiste transnistrene şi prezenţa militară rusă în stânga Nistrului sunt cele mai mari riscuri şi ameninţări pentru Republica Moldova, potrivit proiectului Strategiei Naţionale de Apărare, aprobat, joi, de Parlament.
În acelaşi context sunt indicate şi conflictul din Estul Ucrainei, cel din Orientul Mijlociu, precum şi propaganda străină. Documentul a fost însă criticat de deputaţii socialişti, care îl consideră unul îndreptat împotriva Federaţiei Ruse, relatează Radio Chişinău.
Staţionarea contingentului militar rus în regiunea de est a Republicii Moldova, în contextul unei eventuale escaladări a situaţiei regionale, este un risc la adresa securităţii naţionale, conform Strategiei. Documentul atenţionează că şi forţele militare şi paramilitare separatiste subminează şi ameninţă integritatea teritorială a ţării.
Propaganda străină constituie una dintre cele mai grave ameninţări la adresa valorilor şi intereselor naţionale, potrivit proiectului.
Plan de acțiune
Pentru a face faţă acestor riscuri şi provocări, documentul conţine şi un plan de acţiuni pentru implementarea Strategiei în anii 2018-2021. Acesta prevede inclusiv majorarea finanţării pentru apărare. Autorităţile speră să primească şi bani din exterior în acest scop, a declarat ministrul apărării Eugen Sturza.
Documentul a fost criticat de socialişti, care susţin că este îndreptat împotriva Federaţiei Ruse. "Acest proiect nu corespunde scopurilor declarate, este irealizabil şi fără conţinut. Este o nouă declaraţie de supunere a majorităţii parlamentare faţă de stăpânii săi din exterior, dar şi o manifestare antirusească. Menţionez şi faptul că documentul este adoptat cu încălcarea prevederilor conceptuale ale legii cu privire la apărare", a declarat deputatul PSRM Ghenadi Mitriuc.
Pe de altă parte, preşedintele fracţiunii Partidului Democrat, Marian Lupu, a menţionat că documentul respectă şi promovează statutul de neutralitate a Republicii Moldova. "Punctul central este statutul de neutralitate a Republicii Moldova, consfinţit în Constituţie. De aici pleacă această strategie. Măsurile care sunt fixate în ea şi implementarea acestei Strategii urmează să ducă doar la fortificarea acestui statut", a afirmat Marian Lupu.
Strategia Naţională de Apărare a fost elaborată de Ministerul Apărării acum doi ani şi aprobată de Guvern în noiembrie 2017. Documentul a fost votat joi de majoritatea deputaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News