Pretendenţii la succesiunea premierului britanic Theresa May s-au confruntat duminică în privinţa viziunii asupra Brexitului, într-o primă dezbatere televizată din care a lipsit marele favorit, fostul ministru şi primar al Londrei, Boris Johnson.
Confruntarea, pe alocuri în forţă, a pus faţă în faţă, timp de 90 de minute, cinci candidaţi conservatori. Patru dintre aceştia au dat asigurări că vor încerca să renegocieze acordul de ieşire a Marii Britanii din UE, document ce exclude însă redeschiderea negocierilor informează AFP.
Ministrul dezvoltării internaţionale Rory Stewart a declarat că doreşte să menţină acordul de retragere, respins până în prezent de trei ori în parlament, situaţie care a determinat demisia Theresei May de la conducerea Partidului Conservator. El şi-a provocat colegii de partid să îşi prezinte strategia asupra Brexitului şi i-a acuzat de "machism", afirmaţie salutată cu un ropot de aplauze de publicul din studioul postului Channel 4, care a transmis dezbaterea.
Ministrul afacerilor externe Jeremy Hunt, care a susţinut menţinerea ţării sale în UE înainte de a-şi schimba părerea, a adoptat un ton conciliant. Cu excepţia lui Rory Stewart, pentru care o ieşire fără acord ar fi "profund dăunătoare", candidaţii au afirmat că sunt gata să scoată Regatul Unit din UE fără acord, pe 31 octombrie, termenul propus de Bruxelles.
Fostul ministru pentru Brexit, ultraliberalul Dominic Raab, nu a exclus posibilitatea de a ţine parlamentul departe pentru a-i împiedica pe deputaţi să blocheze o ieşire fără acord. "Sunt singurul candidat care s-a angajat pentru părăsirea UE la sfârşitul lunii octombrie", a susţinut Raab.
"Nu voi retrage Marea Britanie din Uniunea Europeană împotriva voinţei parlamentului", i-a dat replica ministrul mediului Michael Gove, susţinut de ministrul de interne Sajid Javid. Aceasta din urmă a afirmat că "nu respectaţi democraţia distrugând-o".
Boris Johnson a fost criticat de rivalii săi pentru puţinele interviuri acordate şi rarele apariţii publice. Acesta a anunţat că va participa la următoarea dezbatere televizată, ce va fi transmisă marţi de BBC, după al doilea tur de scrutin din cadrul partidului, menit să departajeze candidaţii.
Deputaţii conservatori vor elimina candidaţi într-o serie de voturi până în etapa în care vor rămâne doi pretendenţi. În acel moment cei 160.000 de membri ai Partidului Conservator vor desemna învingătorul, care este aşteptat să se instaleze în reşedinţa din Downing Street până la sfârşitul lunii iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News