Confruntări au avut loc duminică în Hong Kong între poliţie şi manifestanţi în timpul unei demonstraţii uriaşe, convocate pentru a cincea săptămână pentru a protesta împotriva guvernului local susţinut de Beijing, informează AFP şi dpa.
Poliţia a folosit spray-uri cu piper şi bastoane împotriva unor mici grupuri de contestatari care s-au retras pe o stradă adiacentă locului unde s-au adunat zeci de mii de persoane, în cartierul Sha Tin.
Hong Kong-ul este de peste o lună scena unui uriaş val de contestare, parte din acţiunea de respingere a unui proiect de lege ce a fost deja suspendat şi care viza autorizarea extrădărilor spre China. Acţiunea s-a extins cu cereri mai vaste pentru menţinerea unor realizări democratice precum cea privind stoparea eroziunii libertăţilor, în special a libertăţii de exprimare, şi a independenţei justiţiei de care ar trebui să se bucure teoretic, până în 1947, acest teritoriu, retrocedat în 1997 de către Londra Beijingului şi care dispune de un statut de semi-autonomie.
Beijingul a depus toate eforturile pentru a o susţine pe şefa executivului local Carrie Lam.
Pe lângă manifestaţiile paşnice uriaşe, confruntări violente au avut loc între poliţie şi o minoritate mai radicală. Parlamentul a fost vandalizat în iunie de sute de manifestanţi mascaţi, majoritatea tineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu