Șapte suporteri sârbi au fost arestați în Germania, după o confruntare cu omologii lor englezi.
O dispută de la terasa unui restaurant din orașul Gelsenkirchen din vestul Germaniei a provocat vătămări unui polițist și mai multor suporteri, deși nu e clar cine a instigat incidentul, scrie The Guardian.
Înregistrările video de pe rețelele de socializare au rememorat amintiri ale episoadelor anterioare rușinoase pentru fotbalul englez, cu scaune, sticle și mese răsturnate pe terasa unui restaurant unde a fost arborat un drapel al Serbiei.
Un purtător de cuvânt al poliției germane a declarat că „cele două grupuri de fani au fost separate” și că „șapte cetățeni sârbi au fost luați în arest în timpul ciocnirilor”.
Purtătorul de cuvânt a adăugat: „A existat și o plângere de vătămare corporală gravă. Contextul acestui lucru este încă neclar.”
Unii martori au susținut că principalii instigatori au fost fanii albanezi, deși poliția germană a spus că nu a putut confirma naționalitatea niciunuia dintre cei care au participat.
Un purtător de cuvânt al unității de poliție din Marea Britanie a declarat:
„Suntem conștienți de o problemă la Gelsenkirchen înaintea meciului Anglia - Serbia. Colegii noștri germani au făcut o serie de arestări a ceea ce credem în prezent a fi suporteri sârbi. În acest stadiu, nu credem că vreun cetățean al Regatului Unit a fost arestat, dar anchetele sunt în desfășurare”, a transmis acesta.
Un ofițer de poliție a fost tratat pentru o rană la cap. De asemenea, mai mulți fani au fost văzuți de medici după ce huliganii s-au dezlănțuit în fața Steakhouse-ului Hirt, unde suporterii Serbiei băuseră cu cinci ore înainte de meci.
„Scaune, sticle, tot ce vă puteți imagina au început să fie aruncate brusc”, a spus un martor ocular. Se presupune că mulți dintre autorii violenței au fugit de la fața locului, când aproximativ 200 de polițiști germani au ajuns acolo.
Several fights broke out between English and Serbian fans before the European Championship match between the national teams pic.twitter.com/lMseJXxfNG
— NEXTA (@nexta_tv) June 16, 2024
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News