Liberalii și democrat-liberalii se reunesc, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în congres comun pentru aprobarea statutului noii formațiuni rezultate în urma fuziunii și a noii alianțe electorale "ACL PNL - PDL" care va susține candidatul la Președinție, conform Agerpres.
Anterior Congresului comun, liberalii se vor reuni în Delegația Permanentă și în Congres Extraordinar, iar democrat-liberalii în Convenții Naționale extraordinare.
PDL urmează să aprobe și fuziunea prin absorbție cu Forța Civică. Președintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, va primi o funcție de prim-vicepreședinte al PDL.
La congresul comun sunt așteptati 2.245 de delegați, potrivit secretarului general adjunct al PDL, Marian Zlotea.
Candidatul comun al alianței va fi desemnat în urma unor cercetări sociologice la propunerea forurilor de conducere ale celor două partide, respectiv de Delegația Permanentă a PNL și de Biroul Permanent Național al PDL, se menționează în document.
Nominalizarea PDL este Cătălin Predoiu, care se va lupta pentru poziția de prezidențiabil cu reprezentantul PNL, Klaus Iohannis.
Conducerea operativă va fi una paritară, constituită din șase membri ai PNL și sase ai PDL, respectiv liberalii Klaus Iohannis, Teodor Atanasiu, Sorin Frunzăverde, Ludovic Orban, Marian Petrache, Eduard Hellvig si democrat-liberalii Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Cătalin Predoiu, Gheorghe Falcă, George Scripcaru si Mircea Hava.
În data de 5 august va fi anunțat candidatul unic al celor două partide la Președinție, când BPN al PDL și Delegația Permanentă a PNL vor valida propunerea ACL PNL-PDL, în baza rezultatelor sociologice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu