Ludovic Orban și Cristian Bușoi luptă pentru șefia PNL. Cei doi și-au prezentat astăzi în cadrul Congresului PNL moțiuniile cu care candidează.
Ludovic Orban a declarat sâmbătă că îşi doreşte ca Partidul Naţional Liberal să ajungă la guvernare, dar nu printr-un "nou USL sau prin contractări".
"Îmi doresc ca PNL să ajungă la guvernare, dar nu printr-un nou USL sau prin contractări pe care să le facem cu oameni care niciodată nu vor aplica politicile noastre şi pe care nu ne putem bizui niciodată. Îmi doresc să ajungem la putere prin votul oamenilor. Dacă este să susţinem ceva, să susţinem anticipate, să facem opoziţie pe toate fronturile, la baionetă, luptă de la om la om cu cei care astăzi îşi bat joc de România", a spus Orban, la Congresul PNL.
El a arătat că îşi doreşte ca PNL să devină cea mai importantă forţă politică din România şi le-a cerut liberalilor să-l voteze, arătând că este un om exigent, care îşi va pune la dispoziţia partidului toată inteligenţa.
Suntem singurii
"Să-mi dea Dumnezeu forţa, energia, inspiraţia, inteligenţa, tăria, caracterul ca să pot să răspund aşteptărilor dumneavoastră, aşteptărilor pe care le are partea civilizată, educată, cu şapte ani de acasă, cu bun simţ care îşi doreşte o Românie adevărată, puternică, o naţiune care să fie demnă şi respectată în lume. (...) Nu este altcineva în România, pe scena politică, care să poată să ducă la capăt această misiune. Suntem singurii", a mai spus Orban.
De cealaltă parte, Cristian Bușoi a declarat ă el ar putea să fie ferm, pentru că au fost colegi care i-au cerut să vorbească mai tare, cu mai mult nerv, şi l-a întrebat pe contracandidatul său Ludovic Orban dacă el le poate înapoia critica celor din vechea conducere, care acum îl susţin.
"Mi-au zis colegii de partid că nu vorbesc destul de tare, că ar trebui să o fac cu mai mult nerv. Eu pot să dau tonul mai tare şi să fiu mai ferm, dar oare Ludovic Orban va putea da înapoi critica faţă de colegii din vechea conducere care acum îl susţin? Eu nu cred că va da înapoi, nu pentru că nu poate, ci pentru că atunci când spunea aceste lucruri le credea şi avea dreptate să spună aceste lucruri. Da, Ludovic, ai avut dreptate când spuneai că unde nu este cap, vai de picioare şi peştele de la cap se împute. Am fost amândoi victimele unor decizii neinspirate de la nivel naţional. Eu, primul candidat retras din cursă, tu, al doilea, Cătălin Predoiu, al patrulea candidat. (...) Mai cred, Ludovic, că te-ai înconjurat de oameni pe care tu pe bună dreptate i-ai criticat, în care nu crezi şi nu cred în tine şi în felul acesta nu cred că o să reuşeşti ceea ce îţi propui. Oameni care te-au sfătuit să nu accepţi o dezbatere, deşi am fi putut să arătăm românilor că în PNL există competiţie, două viziuni diferite, dar în final putem să ne strângem mâna, aşa cum o vom face astăzi. (...) Cred că şi Ludovic Orban trebuie să aibă un loc în PNL", a spus Buşoi.
PNL are nevoie de un nou suflu
Actualul secretar general interimar al PNL a precizat că a decis să candideze la şefia partidului pentru că îşi doreşte o schimbare.
"PNL are nevoie de un nou suflu, de o nouă viziune. Dacă PNL nu se schimbă, va fi foarte greu să învingem stânga, PSD. Trebuie să întărim parteneriatul cu Klaus Iohannis, trebuie să susţinem cu mai multă energie proiectul domniei sale pentru România, trebuie să comunicăm mai bine între noi, să ne coordonăm mai bine", a arătat Buşoi, subliniind că el nu a criticat niciodată partidul şi nu s-a gândit niciodată că ar putea să beneficieze de imagine pe seama partidului, criticând PNL.
El a susţinut că Partidul Naţional Liberal trebuie să fie asociat cu măsuri clare despre viitorul României.
Doar cântând refernul anticorupţie nu vom reuşi să aducem voturi noi către PNL, pentru că oamenii aşteaptă de la noi în primul rând o viziune despre guvernarea acestei ţări. (...) Nu mai vreau ca PNL să fie împărţit în buni şi răi, în consumatori de voturi şi aducători de voturi. E greşit. Nu voi promova găşti în interiorul PNL, nu voi stimula conflicte în interiorul filialelor. Nu mă voi folosi niciodată în PNL de dictonul dezbină şi cucereşte. Voi aduna laolaltă toate energiile din jurul PNL", a mai spus Cristian Buşoi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News