Congresul PSD, în august. Marcel Ciolacu: Partidul va anunța candidatul pâș-pâș, nu pas cu pas

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul României a susținut o conferință de presă, iar, printre enumerarea priorităților PSD, odată cu finalizarea alegerilor, a strecurat și o "glumiță".

Partidul Social Democrat va organiza pe 24 august un congres unde își va alege noua conducere şi îşi va desemna candidatul la alegerile prezidenţiale.

Dialogul între premier și reporter s-a desfășurat astfel:

Reporter: "Ați spus în urmă cu o săptămână sau două că le veți propune colegilor social-democrați varianta unui independent pentru Cotroceni, dacă vor fi de acord sau nu cu această variantă. Ce s-a întâmplat în această privință?"

Marcel Ciolacu: "Nu s-a întâmplat nimic. Procedura în interiorul PSD, aceasta este. Întâi stabilești Congresul și alegerea președintelui partidului, deoarece mie îmi expiră mandatul pe data de 22 august.

Facem patru ani pe 22 și noi nu avem în statutul partidului că se prelungește mandatul până la un nou congres. El este delimitat clar pentru patru ani. Am făcut acum o echipă, coordonată de secretarul general, care se ocupă de organizarea Congresului și, la următorul Consiliu Politic Național, vom face procedurile pentru candidatura cui dorește să candideze pentru funcția de președinte.

El va fi ulterior. Așa sunt... pâș-pâș-pâș-pâș, nu pas cu pas. Așa sunt procedurile interne ale partidului".

Amintim că Președintele României, Klaus Iohannis, a lansat cartea "Pas cu pas" pe vremea când era primarul Sibiului.

2. Inquam Pho... (receptie_sua_4th_006_inquam_photos_octav_ganea_99515300.jpg)

Inquam Photos / Octav Ganea

Cartea scrisă de Iohannis

În prefața cărții scrise de Iohannis se arată că: "Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani.

Momentele în care am descoperit un adevăr, intervalele în care am învăţat lucruri importante, despre mine sau despre oamenii din jurul meu, i-au adus de fiecare dată ceva şi profilului meu public. Tot ceea ce am dobândit şi tot ceea ce am înţeles de-a lungul unei vieţi cu destul de multe împliniri a lucrat în sprijinul profesionistului care am vrut să ajung. Viaţa mea privată a fost, pentru cei mai mulţi, invizibilă. De fapt, ca orice om, mi am folosit în public tot ceea ce am descoperit ca fiind valoros în viaţa simplă, de zi cu zi: calmul, discreţia, înţelegerea. Au fost bunuri preţioase, pe care am vrut să le protejez ca să le pot cultiva în continuare. Nu cred că, dezvăluindu le sursa, le pun în pericol.

Tot ce durează, tot ce e făcut să ţină mai mult decât ziua de azi cere muncă susţinută, făcută cu calm, cu răbdare, cu încredere. Istoria ne arată că cetăţenii României au putut să-şi construiască o identitate, ca naţiune, clădind lucrurile exact în acest mod şi nu mă îndoiesc că acesta este spiritul de care nu trebuie decât să-şi amintească. Eu vin să le spun că e important să ne întoarcem la acest model, că e momentul să redescoperim aceste valori.

A venit timpul ca valorile performanței să fie puse în acțiune tocmai pentru ca aspirațiile de atâta amar de timp să se transforme, în sfârșit, în realități palpabile: stabilitate economică, bunăstare și certitudinea că ne-am înscris, pas cu pas, pe drumul care trebuie".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel