Protestatarii contestă amenzile primite la Congresul PSD.
"Protestatarii care s-au strâns în fața Sălii Palatului în timpul Congresului PSD au fost amendați în mod abuziv de Jandarmerie. Printre cei sancționați este și o persoană surdo-mută, acuzată că ar fi scandat lozinci, care până la momentul actual a fost sancționată cu cea mai mare valoare, 2000 lei.
Un alt domn a fost amendat cu 1000 lei doar pentru că purta o pancartă cu textul "Liviu Dragnea reales la al XIV-lea congres". Alti zeci de protestatari pașnici au primit câte o amenda de 500 lei, in condițiile in care iși exercitau un drept constituțional.
Amendarea protestatarilor fără motiv, a devenit în ultima vreme activitatea de bază a Jandarmeriei. Instituția ce ar trebui să fie un aliat al cetățenilor, a ajuns să fie de fapt una din instituțiile cele mai detestate. Și acest lucru se datorează faptului că deciziile jandarmilor sunt mult prea convenabile clasei politice.
Libertatea de asociere și libera exprimare sunt valori cheie pentru orice societate democratică. NE CUNOAȘTEM DREPTURILE!
Eveniment pentru luni
De aceea luni, 26 Martie 2018 ora 10:00 toți cei care au primit amenzi abuzive se strâng în fața Judecătoriei Sectorului 1 pentru a afișa mânuțele "Toți pentru justiție" și pentru a depune plângerile contravenționale împotriva proceselor verbale de sancțiune.
[citeste si]
Dacă nu vrei să fii și tu următorul amendat, te așteptăm alături de noi să transmitem un mesaj clar: Proteste pașnice fără amenzi", se precizează pe pagina de Facebook Contestăm amenzile primite la Congresul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu