Cătălin Rădulescu a depus contestaţie la hotărârea CEx privind alegerea vicepreşedinţilor considerând că este şi nestatutară şi neconstituţională.
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunţat miercuri că a depus o contestaţie la hotărârea Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat, în baza căreia fiecare regiune va fi reprezentată de doi vicepreşedinţi, un bărbat şi o femeie, iar din fiecare judeţ ar urma să existe doar doi candidaţi.
'Mâine îmi depun candidatura, astăzi am depus o contestaţie. Am contestat hotărârea Comitetului Executiv al partidului, care este şi nestatutară şi neconstituţională, prin care s-a restricţionat şi ne-a fost interzisă candidatura membrilor de partid care vor să candideze. Măcar acum patru ani a fost un alt sistem. S-au folosit liste, unele tăiate cu cei care nu trebuiau să ajungă vicepreşedinţi şi altele bifate cu cei care trebuiau să ajungă vicepreşedinţi. Acum s-a întâmplat o chestiune mult mai gravă, Comitetul Executiv - nu ştiu la îndemnul cui - a luat o hotărâre care nu este nici constituţională, nici măcar statutară, prin care s-a hotărât ca din fiecare judeţ să candideze o persoană, un bărbat sau o femeie. Şi din regiune să fie ales un bărbat sau o femeie. Nu am auzit în viaţa mea, în niciun loc din lumea asta, ca să se poată interzice un drept conferit prin Constituţie şi statutul partidului de a candida la orice fel de funcţie, de a fi ales şi de a alege, decât această hotărâre a Comitetului Executiv, care mi se pare şi hilară', a precizat el, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.
Rădulescu a menţionat că a depus contestaţia la secretarul general al PSD şi, conform statutului, aceasta trebuie discutată la Congres.
'Nu se pot stabili nişte reguli în congres să schimbi statutul şi în acelaşi congres să faci şi alegeri, deoarece conform unor cutume schimbarea unui statut trebuie dezbătută. Când să conteşti? După congres?', a întrebat el. Social-democratul a atras atenţia că în felul acesta nu vor putea candida mai mulţi membri importanţi ai partidului.
În PSD nu s-a întâmplat în ultimii 27 de ani o farsă mai mare
'Probabil în felul acesta nici Bănicioiu nu va putea să candideze, nici Codrin Ştefănescu, nici doamna Andronescu, nici Şerban Nicolae, nici Teodorovici. Şi atunci sunt foarte curios care sunt membrii importanţi care sunt recunoscuţi de partidul nostru ca oameni care s-au bătut pentru partid, şi legislativ, şi din toate punctele de vedere, care vor candida la funcţia de vicepreşedinte. Deci, după părerea mea, aceste alegeri reprezintă o farsă, pentru că - să o spunem pe româneşte - sunt de fapt nişte numiri în funcţie şi nu sunt de fapt alegeri, ceea ce în PSD nu s-a întâmplat în ultimii 27 de ani o farsă mai mare ca asta', a susţinut el.
Rădulescu a subliniat că îl susţine pe liderul PSD, Liviu Dragnea, dar că decizia Comitetului Excutiv îi aminteşte de vremea epurărilor comuniste.
'L-am susţinut şi îl susţin în continuare pe preşedintele partidului, dar nu pot în viaţa mea să accept o hotărâre a unui Comitet Executiv care este şi îmi aminteşte de anii 50, de pe vremea epurărilor comuniste, când, dacă nu erau doriţi anumiţi oameni care erau mai vocali în partid, se stabileau nişte regulamente. Regulamentele nu pot să fie nici peste Constituţie, nici peste lege. (...) Suntem mulţi care am vrea să candidăm, numai că nu poate să candideze nimeni', a afirmat Rădulescu.
Deputatul a arătat că în prezent fiecare judeţ poate propune doar doi candidaţi, dintre care un bărbat şi o femeie, şi că preşedintele partidului ar trebui să facă precizări asupra acestui aspect.
Preşedinţii de judeţe nu au înţeles bine
'Domnul preşedinte Liviu Dragnea să spună preşedinţilor de judeţe că nu au înţeles dânşii bine, pentru că, de exemplu, la Argeş, preşedintele meu de partid, domnul Valeca, a spus că s-a propus dânsul şi că nu se mai permite să mai fie depusă o a doua candidatură pentru că aşa s-a spus în Comitetul Executiv, ceea ce mie mi se pare ilegal, imoral, nestatutar', a precizat el.
[citeste si]
Cătălin Rădulescu a apreciat că nu sunt motive pentru excluderea sa din PSD, deoarece a depus o contestaţie conform statutului partidului. 'Am spus că îl susţin pe preşedintele partidului, dar nu susţin această hotărâre, făcută de CEx, nu de dânsul. (...) Desigur că voi ajunge până în instanţă (dacă nu se rezolvă această contestaţie la partid - n.r.) şi eu sper să facă mulţi colegi chestiunea aceasta, pentru că nu e normal să schimbi un statut cu nişte reguli care nu sunt constituţionale', a subliniat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News