Nicușor Dan a fost prezent la Congresul USR, partid pe care l-a fondat și care l-a exclus.
”Nu mai sunt membru de doi ani, am fost pentru o scurtă perioadă ca să-mi dau acea semnătură (pentru ca USR să poată înscrie candidații la alegerile europarlamentare pe lista Alianței cu PLUS - n.n.), am venit să-mi salut vechi prieteni (...) Eu cred că trebuie să existe un candidat unic al Opoziției la Primăria Capitalei, am speranța să fiu eu”, a declarat Nicușor Dan, pentru Digi 24.
Câteva sute de delegați ai USR s-au reunit, sâmbătă, pentru a alege candidatul partidului la prezidențiale.
În competiție sunt înscriși liderul USR Dan Barna, senatorul Mihai Goțiu, Dumitru Stanca și Dragoș Dinulescu. În aceeași zi se va întruni și Consiliul Național al PLUS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu