Congresul USR PLUS. Sâmbătă, la prânz, a început votul pentru alegerea Biroului Naţional.
UPDATE: Delegaţi din întreaga ţară au început să voteze, sâmbătă, în cadrul Congresului USR PLUS desfăşurat la Romexpo, pentru a stabili componenţa noului Birou Naţional al formaţiunii. În contextul restricţiilor impuse din cauza pandemiei, delegaţii au fost împărţiţi pe fluxuri orare pentru a-şi exercita votul. La congres este permisă doar prezenţa persoanelor vaccinate.
Dacian Cioloş a anunţat că duminică, în cea de a doua zi a Congresului USR PLUS, în cadrul unei şedinţe desfăşurate online, vor fi prezentate rezultatele alegerilor pentru Biroul Naţional, pentru Comisia Naţională de Arbitraj şi pentru Comisia Naţională de Cenzori. În aceeaşi şedinţă urmează să fie validat noul preşedinte, potrivit Agerpres.
Liderii USR PLUS, Dacian Cioloş şi Dan Barna, exclud riscul ruperii partidului în urma alegerilor interne pentru desemnarea unui preşedinte şi al unui nou Birou Naţional al formaţiunii.
'Indiferent care va fi majoritatea matematică (în urma alegerilor pentru Birou Naţional, n.r.), noi nu avem cum să avansăm în USR PLUS dacă nu vom lupta împreună. Şi asta e şi logica sistemului de alegeri pentru Biroul Naţional, cu liste proporţionale. O să avem reprezentanţi în Biroul Naţional, proporţional cu susţinerea din partid. Eu, ca preşedinte, dacă voi fi validat de congres, îmi doresc să luăm cât mai multe decizii prin consens sau cu o majoritate mult mai largă decât cea matematică, să nu mergem pe ideea o majoritate se impune automat minorităţii', a arătat Cioloş, într-o declaraţie acordată presei.
Dan Barna a declarat că de fiecare dată după alegeri partidul a devenit mai puternic, deşi mulţi i-au 'cântat de atâtea ori prohodul'. 'Acest pericol (al ruperii USR PLUS, n.r.) nu există, pentru că după fiecare alegeri, partidul a fost mai puternic. Şi deşi toată lumea ne-a cântat de atâtea ori prohodul, am arătat că suntem un partid care e închegat şi poate să meargă mai departe', a spus Barna.
El a precizat că, deşi nu îl bucură faptul că a pierdut, priveşte acest lucru ca pe un 'schimb de ştafetă' în partid. 'Este o procedură asumată unanim în cadrul Biroului Naţional. Această procedură a fost respectată, avem un rezultat destul de clar. Nu e niciun fel de nuanţă. Nu a fost un rezultat la un vot şi jumătate. Mergem mai departe. Congresul va valida - sper să valideze - această decizie. Mergem mai departe. Eu privesc... nu e o chestiune dramatică, nu e o chestiune de viaţă şi de moarte. E o chestiune ca de schimb de ştafetă într-un partid care are lideri, are resurse. (...) Evident că nu sunt bucuros, dar în egală măsură sunt încrezător că Dacian Cioloş va duce partidul mai departe pe direcţia pe care am construit-o', a afirmat Barna.
Potrivit acestuia, va exista o analiză asupra oportunităţii menţinerii sistemului de vot electronic în alegerile interne. 'Asta va fi o discuţie - dacă sistemele electronice şi platformele acestea au limitări sau nu - şi asta va fi o analiză care va fi, probabil, făcută în partid', a spus el.
Europarlamentarul Dacian Cioloş a fost ales în funcţia de preşedinte al USR PLUS, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor interne. El a obţinut 19.603 voturi şi contracandidatul său, Dan Barna, 18.908. Sâmbătă, la Congresul USR PLUS, 1.200 de delegaţi din întreaga ţară votează pentru noua componenţă a Biroului Naţional, competiţie în cadrul căreia şi-au depus candidatura 93 de membri USR PLUS, grupaţi în trei liste, dar şi trei candidaţi independenţi.
Conform statutului, alegerile pentru Biroul Naţional au loc pe principiul proporţionalităţii. Candidaţii pot participa individual (listă cu un singur candidat) sau colectiv (vot preferenţial pe liste cu mai mulţi candidaţi). Locurile vor fi repartizate proporţional listelor, în funcţie de numărul de voturi obţinute de fiecare listă. Vicepreşedinţi vor fi aleşi în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute, conform Agerpres.
VEZI ȘI: Cioloș, noul președinte al USR-PLUS: Nu am fost ales de președintele Emmanuel Macron
Preşedintele ales al USR PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, sâmbătă, că discuţiile cu PNL vor trebui să fie foarte 'pragmatice şi factuale', USR PLUS fiind pregătit să îşi asume răspunderea politică pentru un guvern care să pună în aplicare Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
'O coaliţie fragilă, condusă încă de un partid care nu ştie încă ce vrea cu adevărat de la sine şi de la partenerii săi, a a aruncat din păcate guvernarea în aer. Realist vorbind, putem spera cu dificultate ca relaţia dintre noi şi PNL să fie vreodată una corectă politic. Discuţiile de acum încolo vor trebui să fie foarte pragmatice şi factuale.
Noi suntem gata să ne asumăm răspunderea politică pentru un guvern care să pună în aplicare Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Cred că acesta este principalul focus pentru următorii ani, pentru că avem acolo şi resursele financiare şi reformele pe care le-am convenit în programul de guvernare. E singura soluţie reală pe care o văd', a afirmat Cioloş sâmbătă, la Congresul USR PLUS.
Dacian Cioloş, ales preşedinte al USR PLUS, a declarat sâmbătă, în debutul Congresului formaţiunii, că în urma fuziunii, partidul devine mai puternic, dar că este importantă cooperarea dintre cele două categorii de membri ai acestuia.
În acest sens, Cioloş a spus că în USR PLUS există membri care sunt 'la un click distanţă', dar şi alţii, pentru care 'clickul este încă la distanţă'.
'Suntem mai puternici prin această fuziune, dar trebuie să ştim că suntem în acelaşi timp şi mai singuri. Trebuie însă să răzbim şi să învăţăm să lucrăm unii cu alţii chiar dacă aparent suntem diferiţi. Avem în partid, în mare, două profile de membri. Cei la un click distanţă şi cei pentru care clickul este încă la distanţă, deşi primii se spune că nu există, că sunt virtuali, că nu sunt reali - deşi au fost mereu acolo, au susţinut moral, politic şi financiar acest proiect, chiar dacă nu au ieşit în stradă la campanii, totdeauna şi cu toţii. Ceilalţi, din diferite motive, nu sunt încă familiarizaţi sau obişnuiţi să trăiască on-line.
Sunt la fel de reali şi parte a lumii şi motivaţiei noastre. Ne aduc aproape de realităţile cotidiene ale societăţii noastre, iar perspectiva şi aşteptările lor sunt o bună busolă pentru lucrurile pe care trebuie să le facem. E timpul deci să aducem aceşti doi membri împreună în partidul nostru, să încetăm negarea sau dezbinarea lor, pentru că - extrapolând la realitatea externă a partidului - asta e datoria noastră faţă de toţi românii, să îi unim şi să îi aducem împreună', a afirmat Cioloş.
Liderul USR PLUS s-a declarat convins că 'în afara' USR PLUS, 'nu mai există niciun partid care să creadă atât de mult în modernizarea ţării', cu la fel de multă putere şi convingere.
'Acest congres are în el potenţialul de a schimba istoria acestei ţări. De astăzi putem spune fără nicio urmă de îndoială că România are un partid reformist, proeuropean, profund marcat de liberalismul democratic. Faptul că astăzi se duce la bun sfârşit un proces de fuziune necesar ne arată că toţi cei care cred în reformă şi în democraţie şi-au găsit în cele din urmă un loc din care să poată munci şi lupta pentru o Românie mai bună', a mai precizat Cioloş, transmite Agerpres.
În prezent România are o guvernare 'capturată de o persoană pentru care pălăria de premier este prea mare', a declarat, sâmbătă, Dan Barna, care a pierdut alegerile pentru funcţia de preşedinte al USR PLUS după cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor interne.
'Din păcate, în momentul de faţă, România are o guvernare capturată de o persoană pentru care pălăria de premier este prea mare şi sper, şi sunt încrezător, că lucrul acesta se va încheia şi vom putea să încheiem o criză de care România nu avea nevoie. Vom putea să încheiem o criză inutilă şi absurdă care a fost creată de un singur om pentru o ambiţie personală ridicolă şi sper să revenim cât mai repede, de marţi încolo, în logica aceasta de guvern responsabil pentru România şi nu pentru mizele personale ale unui cetăţean', a spus Barna la congresul USR PLUS.
El a adăugat că, în cele opt luni de prezenţă la guvernare, USR PLUS a arătat 'că ştie, poate şi vrea să facă reforme'.
'La Comitetul Politic v-am prezentat o sinteză a angajamentelor din programul de guvernare şi a stadiului lor şi aţi văzut acolo foarte mulţi paşi făcuţi de colegii mei, miniştri în guvern la momentul acela. Eu cred că, dacă este să vorbim de reforme în România, aceasta nu se poate face decât împreună cu USR PLUS, pentru că dacă este să vorbim despre infrastructură în această ţară, după 30 de ani de proiecte desenate de hărţi prin birouri, asta nu se poate face fără Cătălin Drulă. Dacă este să vorbim de fonduri europene în această ţară avem nevoie de Cristian Ghinea şi dacă este să vorbim de reforma adevărată în sănătate avem nevoie de Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. (...) Miniştri USR PLUS sunt cei care au muncit şi cei care au arătat că se poate face reformă în România. Pe mai departe, fie că vom fi în opoziţie, fie că ne întoarcem la guvernare, USR PLUS va continua să reprezinte ceea ce înseamnă în România speranţă şi reformă reală', a menţionat Dan Barna, potrivit Agerpres.
UPDATE 9:40 - Lucrările Congresului USR PLUS, în cadrul căruia urmează să fie validată victoria în alegerile interne a lui Dacian Cioloş şi să fie stabilită noua componenţă a Biroului Naţional, au început la Romexpo.
Congres USR PLUS. 1.200 de delegaţi aleg sâmbătă componenţa Biroului Naţional și va fi validat noul preşedinte.
Un număr de 1.200 de delegaţi din întreaga ţară vor fi prezenţi sâmbătă, la Bucureşti, pentru Congresul USR PLUS, în cadrul căruia va fi stabilită componenţa noului Birou Naţional şi va fi validat noul preşedinte al formaţiunii - Dacian Cioloş.
Evenimentul se va desfăşura la Romexpo, dar având în vedere contextul pandemic, în sală se vor afla maximum 150 de persoane simultan. Delegaţii care îşi vor exprima opţiunea privind componenţa noului Birou Naţional au fost împărţiţi pe fluxuri orare, pentru a-şi exercita votul. La congres este permisă doar prezenţa persoanelor vaccinate. Întregul eveniment va fi transmis live pe Facebook şi Youtube.
Pentru Biroul Naţional şi-au depus candidatura 93 de membri USR PLUS, grupaţi în trei liste, dar şi trei candidaţi independenţi.
Pe lista 'USR PLUS la Guvernare 2024' figurează: Dan Barna, Octavian Berceanu, Vlad Botoş, Cosette Chichirău, Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Stelian Ion, Elena Lasconi, Liviu Mălureanu, Radu Mihail, Radu Mihaiu, Ionuţ Moşteanu, Claudiu Năsui, Cristina Prună, Cristian Seidler, Lucian Stanciu-Viziteu. * Lista '#Uniţi, reuşim!' este formată din: Dacian Cioloş, Alexandru Paul Dimitriu, Anca Dragu, Victor Giosan, Andrei Lupu, Ioana Mihăilă, Alin Mituţa, Dragoş Pîslaru, Alin Stoica, Ramona Strugariu, Ciprian Teleman, Oana Ţoiu, Dragoş Tudorache, Vlad Voiculescu.
Lista '#Împreună USR-PLUS. Curaj pentru România' îi include pe: Adrian Albu, Flavia Boghiu, Marius Cobianu, Alexandra Coliban, Allen Coliban, Andrei Corbu, Radu Molnar, Mihai Poliţeanu, Bogdan Stroe, Nicu Ştefănuţă, Cătălin Teniţă, Vlad Teohari.
Cei trei candidaţi independenţi sunt: Andrei Iulian Margarit, Lucian Ştefan Rădulescu, Alexandru Surcel.
Congresul va începe la ora 9,00 şi va include prezentarea unui raport al alegerilor pentru desemnarea preşedintelui, precum şi un discurs al noului preşedinte USR PLUS. Vor fi prezentaţi candidaţii pentru Biroul Naţional, pentru Comisia Naţională de Arbitraj şi pentru Comisia Naţională de Cenzori. La ora 13,00 va începe votul.
Sunt aşteptaţi să îşi exprime votul, în calitate de delegaţi, Dan Barna şi Dacian Cioloş, Ioana Mihăilă, Cătălin Drulă, Stelian Ion, Ciprian Teleman, Claudiu Năsui, Vlad Voiculescu. De asemenea, vor vota preşedintele Senatului, Anca Dragu, dar şi primarii Dominic Fritz, Allen Coliban, Elena Lasconi, Clotilde Armand, Radu Mihaiu, precum şi fostul prefect al Capitalei Alin Stoica.
Potrivit statutului, alegerile pentru Biroul Naţional au loc pe principiul proporţionalităţii. Candidaţii pot participa individual (listă cu un singur candidat) sau colectiv (vot preferenţial pe liste cu mai mulţi candidaţi). Locurile vor fi repartizate proporţional listelor, în funcţie de numărul de voturi obţinute de fiecare listă. Cei nouă vicepreşedinţi vor fi aleşi în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute. Membrii Biroului Naţional vor fi: preşedintele ales, vicepreşedinţii aleşi şi persoanele care au obţinut cele mai multe voturi, în ordine descrescătoare, pentru locurile rămase neocupate de preşedintele şi vicepreşedinţii aleşi.
În cea de a doua zi a congresului, duminică, dezbaterile privind modificarea Statutului USR PLUS vor avea loc într-o şedinţă exclusiv online. Tot cu această ocazie va fi prezentat rezultatul alegerilor pentru Biroul Naţional, transmite Agerpres.
Europarlamentarul Dacian Cioloş a fost ales în funcţia de preşedinte al USR PLUS, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor interne. El a obţinut 19.603 voturi, iar contracandidatul său, Dan Barna, 18.908. Rezultatul votului a fost anunţat vineri seara.
Biroul Naţional al USR PLUS va asigura conducerea executivă a partidului alături de preşedinte. În luna mai a acestui an, USR şi PLUS au fuzionat după ce în ultimii ani cele două partide conduse de Dan Barna şi Dacian Cioloş au participat ca o alianţă la alegerile europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu