Analistul politic Bogdan Chirieac a intervenit telefonic la Antena3 CNN unde a vorbit despre congresul grupului parlamentar european PPE organizat de PNL.
În perioada 6-7 martie Bucureștiul devine capitala politică a Uniunii Europene în contextul congresului grupului parlamentar european PPE organizat de PNL. În cadrul intervenției, analistul politic Bogdan Chirieac a fost întrebat dacă, în cadrul acestui congres, România mai are ceva de negociat în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen, dar și în ceea ce privește funcțiile importante în Europa pentru reprezentanții țării noastre.
„Nu știu dacă negocierea se face la București, dar reuniunea din România este un simbol al respectului și forței pe care le are în interiorul Partidului Popular European, Partidul Național Liberal, care este și cel mai vechi partid din Europa, cel mai vechi partid democratic.
Pentru noi, în România, pentru formațiunea politică, și nu numai, este un moment, e o valoare de simbol. Faptul că atâta lume luminată vine la București, la început de martie, este în favoarea României, categoric. Ești parte dintr-o familie politică europeană importantă, nu ești periferia Europei. Ești luat în seamă.
În ceea ce privește negocierea, cu domnul Karl Nehammer nu e de negociat fiindcă toți cei prezenți la București, cu excepția lui Nehammer, sunt pentru aderarea integrală a României în Schengen, după cum știm.”, a spus analistul.
„În cazul nostru, veto-ul Austriei ne-a lăsat pe afară. Nu se discută la București această chestiune. Cred că e mai degrabă o înțelegere între Viena și Moscova, dacă mă întrebați, și lucrul ăsta nu se va rezolva ușor. În privința funcțiilor, totuși Austria a fost forțată să accepte să intrăm în Schengen aerian și maritim.
În privința funcțiilor europene importante, din nou, asta se va negocia, probabil, după alegerile care au loc pe 9 iunie. România mereu a avut funcții importante. Să nu uităm că Leonard Orban a avut un portofoliu în 2007-2009 total nesemnificativ, era comisarul european pentru multilingvism. După care am avut comisarul pentru agricultură, comisarul pentru dezvoltare, comisarul pentru transporturi. Dacă mă întrebați, astea sunt portofolii mult peste puterea României de atunci. Acum, România începe să confirme ca produs intern brut, ca dezvoltare economică, ca influență în regiune. E puțin altceva.", a spus Bogdan Chirieac.
Bogdan Chirieac a fost întrebat dacă vreun român va reuși să obțină vreo funcție importantă la nivel European. Potrivit acestuia, funcția de șef al Comisiei Europene este foarte importantă.
„Demersul lui Iohannis la NATO nu este întâmplător. Îl cunoaștem și se pare că e pregătit de multă vreme. Eu nu exclud nici secretarul general, dar comisarul european pentru apărare este în Polonia. Polonia are toate atuurile pentru a obține și a ocupa acest portofoliu.
În privința președintelui Consiliului European, aici lucrurile sunt mai delicate din multe puncte de vedere. Președintele Europei nu are decât putere de reprezentare, important e șeful Comisiei, primul ministru cum ar fi, adică doamna von der Leyen.
Sigur, în acest moment, se vorbește despre funcția de înalt reprezentant al Uniunii Europene pentru Ucraina. Pare o funcție mică, dar este o funcție uriașă fiindcă în Ucraina, din nefericire, sunt șanse ca războiul să continue și când se termină războiul e vorba de reconstrucție. Sunt foarte multe lucruri de făcut acolo, e și foarte multă muncă. Nu știu ce o să facă domnul Iohannis.", a spus Bogdan Chirieac la Antena3 CNN.
Ascultă înregistrarea audio la DC News TV: https://dcnewstv.ro/2024/03/04/congres-european-la-bucuresti-chirieac-acestea-sunt-sansele-sa-se-discute-pe-functii-inalte-sau-aderarea-la-schengen/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu