Marele eveniment, conjucția Jupiter-Neptun în Pești, care a avut loc pe 12 aprilie, a încărcat întregul an cu magie. Cele două planete se întâlnesc o dată la 13 la ani. Ce spune astrologul Daniela Simulescu despre efectele acestei schimbări.
Marele eveniment, conjucția Jupiter-Neptun în Pești, care a avut loc pe 12 aprilie, a încărcat întregul an cu magie. Cele două planete se întâlnesc o dată la 13 la ani. Ceea ce înseamnă că până în 2035, vom avea timp suficient să ne punem alte intenții, să fim mai receptivi, să ne lăsăm duși de mrejele universului și să avem speranță în sufletul nostru, spune astrologul Daniela Simulescu.
Conjuncția Jupiter-Neptun care s-a petrecut pe 12 aprilie 2022 în semnul Peștilor a adus în viețile noastre o doză puternică de spiritualitate, magie și miracole ducându-ne către o zonă mistică. Aceasta ne va schimba viziunea asupra lumii pentru următorii treisprezece ani. Puterea conjuncției Jupiter-Neptun se leagă de energia apei și poate fi pusă în legătură chiar și cu horoscopul chinezesc, deoarece iată, ne aflăm în anul Tigrului de apă, un an extrem de puternic în care ne vom lăsa purtați de val.
Noțiunea de limită (personală, teritorială etc.) va fi alta în 2035, transmite astrologul Daniela Simulescu.
Sănătatea mintală nu va mai fi un simplu moft, ci o necesitate. Vom fi obligați să vorbim despre generozitate, sacrificii, donații. Vor fi multe evenimente în acest sens, în următorii treisprezece ani. Mulţi oameni vor dori să renunţe la o carieră în corporaţie sau foarte statică, la o profesie prea rigidă şi vor dori să se dedice unei cauze, să mediteze, să fie mai spirituali, să aibă experienţe la care nu s-ar fi gândit niciodată. Să caute un sens în zona profesională. Veţi auzi de mulţi oameni care dintr-o dată renunţă la tot şi merg să îi salveze pe alţii. De fapt, vor căuta să se salveze pe sine. Haosul și confuzia vor fi la tot pasul. Oricum, în ultimii doi ani ne-am confruntat cu ele, dar războiul ne-a transportat într-un vis urât. Confuzia aceasta are darul să dizolve tot ce ştiam despre toată lume şi să ne pregătim de alta. Nu vom mai pune preț doar pe material, ci vom consuma mai multă energie pentru a înțelege tot ce este spiritual.
Important e să credem în noi, să nu ne lăsăm vrăjiţi de nimeni. Mai ales de persoane care promit marea cu sarea și nu sunt în stare de nimic. Deci să nu credem în baloane de săpun.
Câteva cuvinte-cheie la care ar trebui să medităm pentru a ne alinia mai bine cu energia degajată de acest mare eveniment sunt: credință, speranță, oportunități. În același timp, fiind în semnul Peștilor, conjuncția aduce și o doză mare de sensibilitate. Nu uitați că avem de-a face cu un an al creativității! Toți cei care scriu, fotografii, cei din industria cinematografică vor fi extrem de bine aspectați. În același timp, este o perioadă în care e bine să fim atenți la ce visăm, să ne notăm visele într-un jurnal și să le scriem atunci când ne trezim, putem primi importante mesaje de dincolo, putem să ne dezvoltăm intuiția și capacitățile paranormale.
Unele zodii chiar vor avea parte de 13 ani de oportunități, șanse, îngeri păzitori și chiar noroc chior. Nativii acestor zodii trebuie doar să creadă în ei înșiși, iar viața le va oferi ce au nevoie. În orice caz, planurile nu vor decurge așa cum își imaginează, trebuie să învețe să lucreze cu intențiile.
Taur/Ascendent în Taur
Dorințele pot deveni realitate, însă nu chiar așa cum ai crezut tu. Când ai demarat anumite proiecte nu ți-ai imaginat că lucrurile se vor desfășura așa și nici nu te-ai așteptat la rezultatele acestea. În următorii ani învață să lucrezi cu intențiile, să meditezi asupra lor, nu doar să le pui pe o foaie pe care să o așezi într-un sertar și gata. Reaccesează-ți intențiile.
Gemeni / Ascendent în Gemeni
La voi intențiile ar trebui să se rotească în zona profesională. Poate ar trebui să nu lucrați doar pentru bani, ci să și găsiți un sens al muncii voastre, un rost al ei în lume. Până în 2035 probabil că veți face schimbări în carieră sau veți adăuga un plus de sensibilitate și umanitate muncii pe care o desfășurați până acum punând-o în folosul societății. Schimbați ceva în lume!
Scorpion / Ascendent în Scorpion
Intenția va fi legată de iubire, iubire transcedentală, iubire ca în filme pentru că Neptun vă învăluie și vă dizolvă frica de trădare. Vă veți arunca cu totul în dragoste, iar cu Jupiter-Neptun în casa a 5-a – legătura cu copiii va fi una extraordinară. Și zona artistică s-ar putea să vă ducă în topuri.
Citește mai departe pe astrosens.ro>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu