Marea conjuncție Jupiter-Uranus din semnul Taurului care se va petrece în aprilie 2024 este unul dintre acele evenimente care va schimba lumea, mai ales din punct de vedere financiar. Iată despre ce a vorbit Cătălina Mărăcineanu. Ești curios să afli ce are de spus?
Ultimul an în care ne-am confruntat cu această conjuncție, 1941, avea să treacă planeta prin multiple probleme financiare.
A trecut mult timp de-atunci, însă, Jupiter și Uranus se vor întâlni din nou, anul viitor. Deci nu e nimic întâmplător, mai ales că se va manifesta în special la nivel mondial. De câte ori îl avem pe Uranus implicat, lumea o ia puțin razna, pentru că discutăm despre acea planetă a instabilității, a inovației, a schimbărilor.
Cătălina Mărăcineanu, absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale, a unui Master în Managementul Sistemelor Bancare, specializată în astrologie financiară și vocațională ne oferă mai multe detalii despre ce ne așteaptă în 2024.
Unde se va manifesta această conjuncție dintre Jupiter și Uranus pentru fiecare zodie?
Berbec/Ascendent în Berbec
Pentru acești nativi, conjuncția va avea loc în Casa a doua, a banilor și a resurselor. Deci, pot să descopere noi modalități de a face bani. În funcție de aspectele din hărțile fiecăruia, pot să apară și pierderi, mai ales că este implicat și Uranus acolo.
Taur/Ascendent în Taur
Pentru Tauri, conjuncția va avea loc în Casa întâi. Așadar, discutăm despre corpul fizic. Acești nativi pot să facă schimbări de look mai radicale. De asemenea, poți deveni mai preocupat de alt tip de hrană. Poți să mănânci diferit, să schimbi ceva în stilul alimentar.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
La Gemeni, conjuncția o să aibă loc în Casa a 12-a. Ei poate vor simți nevoia de o ușoare izolare, de meditație, de călătorii în zone mai îndepărtate, dar cu încărcătură spirituală. Mare atenție la unele afecțiuni cronice, care se pot acutiza. Sau la lucruri noi.
Rac/Ascendent în Rac
Pentru acești nativi, conjuncția o să aibă loc în Casa a 11-a. Așa că vor fi afectate grupurile, asociațiile, organizațiile din care fac parte. Pot să apară prieteni noi, indiferent de vârstă. Poți să fii mai activist, mai interesat de voluntariat. Apare o schimbare de direcție bruscă, dar te duce acolo unde trebuie.
Leu/Ascendent în Leu
Vorbim de Casa a 10-a, deci de imaginea socio-profesională, cariera, statutul. Pot avea loc schimbări la locul de muncă. Apare ceva inovator sau poate pierderea unui loc de muncă, ce nu trebuie privită ca pe o tragedie. Ce se va întâmpla din punct de vedere profesional la anul nu este deloc întâmplător.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Conjuncția are loc în Casa a 9-a, cea a călătoriilor, a studiilor aprofundate. Vei dori să îți lărgești orizonturile, să călătorești mai mult, atât fizic, cât și cu imaginația. Dacă ai talent literar, îl poți fructifica. Pentru că Jupiter este și guvernator de Casa a 9-a pentru tine, unii nativi își pot găsi marea iubire peste mări si țări. Sau poate decizi să pleci din țară ori să te întorci în țară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News