Connect-R - Misha, relație: Vom fi o familie. Am fost un prost!

Connect-R și Misha
Connect-R și Misha

Connect-R a vorbit, de curând, despre relația cu fosta lui soție, Misha, alăuri de care are o fetiță.

Alegeri prezidentiale 2024

"Connect-R artistul e doar o parte din Ştefan omul şi consider că le datorez celor care l-au făcut mare pe Connect-R să vadă mai de aproape şi omul din spatele poveştilor din piese. Am decis ca abia la 37 de ani să susţin primul meu concert la Sala Palatului, pentru că abia acum am reuşit să mă cunosc cu adevărat, după ce am fost şi sus şi jos şi m-am observat în ambele ipostaze.

Nu am meritat până acum un concert la Sala Palatului. Ca să organizezi acolo un concert, trebuie să ai ce spune, iar acum, cred că am destule de spus. Nu ştiu un mod mai frumos de a-mi sărbători ziua de naştere decât alături de cei care m-au făcut cine sunt astăzi. E pentru prima oară când, de ziua mea, voi avea şi familia şi prietenii şi fanii într-un singur loc. Misha va deschide show-ul, va fi Marilyn. Noi vom fi o familie toată viaţa. Dacă lucrurile nu merg, înseamnă că am fost prost", a declarat Connect-R, potrivit Viva!.

Vezi și: Dieta cu lămâie verde. Slăbești rapid și îți accelerezi metabolismul

ZODIA care-și va găsi sufletul pereche. Astrolog DCNews: Are o protecție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel