Luptătorul MMA Conor McGregor a revenit în octogon, duminică, iar în cadrul galei UFC 246, care a avut loc în Las Vegas, irlandezul l-a învins în 40 de secunde pe americanul Donald "Cowboy" Cerrone, la categoria semimijlocie.
McGregor a câștigat prin knockout tehnic, după un start fulgerător de partidă, în care s-a năpustit asupra adversarului său, reușind o serie excelentă de lovituri. Lupta din Las Vegas s-a încheiat după doar 40 de secunde, irlandezul triumfând la prima dispută după 15 luni.
"Am făcut istorie în această seară, am stabilit un nou record. Sunt primul luptător din istoria UFC care își trece în cont knockout-uri la trei categorii diferite de greutate. Sunt foarte mândru de acest lucru. Donald deține recordul pentru cele mai multe knockout-uri rezultate în urma loviturilor la cap, astfel că sunt foarte fericit că l-am învins chiar prin acest procedeu", a declarat McGregor, potrivit BBC.
În urma acestei confruntări, Conor McGregor a ajuns la 22 de victorii și patru înfrângeri în UFC. Irlandezul nu mai luptase din octombrie 2018, când pierdea contra rusului Khabib Nurmagomedov.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu