Consecinţele punerii lui Trump sub acuzare. Chirieac: S-ar putea să-l avem în față pe fostul, dar și pe viitorul președinte al SUA

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

În aceste momente, Trump așteaptă să vadă dacă va fi pus sub acuzare în ancheta privind banii cu care i-a fost cumpărată tăcerea unei actrițe de filme pentru adulți.

Potrivit presei, fostul președinte al SUA, Donald Trump, ar fi avut o aventură în urmă cu mai mulți ani cu o actriță de filme pentru adulți. În schimbul unei sume de bani, se pare că Donald Trump ar fi încercat să-i cumpere tăcerea actriței.

Astăzi, Trump așteaptă să vadă dacă va fi pus sub acuzare în ancheta privind banii cu care i-a fost cumpărată tăcerea actriței. Fostul președinte se declară nevinovat și spune că totul este doar un scandal motivat politic.

Un scandal din care, totuşi, Donald Trump ar putea să iasă marele învingător. În cadrul unei intervenții la postul de televiziune România Tv, analistul politic Bogdan Chirieac a subliniat tocmai această latură a situației în care este implicat fostul președinte american: 

”Donald Trump va continua să crească. S-ar putea să-l avem în față pe fostul, dar și pe viitorul președinte al Statelor Unite, mai ales că acuzațiile care i se aduc sunt aproape politice. Judecătorul a fost considerat de Donald Trump sorosist, iar Soros a declarat oficial că nu are nicio legătură cu judecătorul. Tot odată ar trebui să dăm și această veste proastă, dată de BBC care a anunțat că Trump va fi arestat”, a declarat Bogdan Chirieac.

"Eventuala arestare a lui Donald Trump, o prostie care împinge lumea în prăpastie"

"Eu mă aștept ca Donald Trump să nu fie arestat, până la urmă. Un procuror de tipul a ceea ce noi am numi, în România, 'hashtag' ar arunca lumea-n aer. Donald Trump este fostul președinte al Statelor Unite. Un om cu bune, cu rele, dar care este în continuare popular în Statele Unite. Iar vina pentru care ar trebui să fie arestat nu se referă la trădare de țară, pentru că atunci am discuta altceva. Nu a vândut secrete Rusiei sau Chinei, ci este o poveste ciudată cu o prostituată (...) care a fost sau nu a fost plătită ca să nu mai vorbească în campanie electorală.

Deci, astea sunt chestiuni care țin de dedesubtul campaniilor electorale americane (...) Le vedem de multe ori în filme și multe sunt și adevărate. Așa se desfășoară campania electorală americană. E un festival al democrației, dar și al iscusinței echipelor de campanie. Deci, arestarea lui Trump pentru o astfel de vină este o prostie din toate punctele de vedere. O prostie făcută de sistemul judiciar american, care împinge lumea de pe marginea prăpastiei în prăpastie”, a mai declarat Bogadn Chirieac potrivit Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel