Fostul șef al diplomației cipriote, Nikos Christodoulides, a devenit președinte, după ce l-a învins pe Andreas Mavroyiannis.
Publicitate
Fostul ministru cipriot de externe Nikos Christodoulides, sprijinit de formaţiuni conservatoare de dreapta sau de centru-dreapta, a câştigat duminică al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în Cipru, conform rezultatelor finale după numărarea tuturor buletinelor de vot, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Christodoulides, care a candidat ca independent, s-a impus cu 51,9% în faţa fostului diplomat Andreas Mavroyiannis, care a obţinut 48,1% şi s-a prezentat la rândul său ca independent, dar a fost susţinut de formaţiunile progresiste, în special partidul de stânga AKEL. Sondajele efectuate la ieşirea de la urne, publicate cu puţin timp înaintea anunţării rezultatului oficial, îl dădeau de asemenea pe Christodoulides câştigător al scrutinului.
Preşedintele în exerciţiu, Nicos Anastasiades, politician conservator provenit din partidul de guvernământ DISY, se află la putere din 2013 şi îşi încheie al doilea şi ultimul mandat de cinci ani permis de Constituţie.
Printre dosarele dificile cu care se va confrunta viitorul preşedinte se numără impasul negocierilor cu ciprioţii turci asupra reunificării insulei divizate, conflictele sociale generate de inflaţie sau de scandalurile de corupţie şi migranţii ilegali care debarcă în număr tot mai mare în Cipru, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu