Consilier de la Casa Albă, despre decizia României de a dona Ucrainei un sistem Patriot: Nu aș privi acest lucru ca pe "ceva pentru ceva"

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

John Kirby, consilierul pentru comunicații de securitate națională de la Casa Albă, a vorbit despre decizia României de a dona un sistem Patriot Ucrainei.

Alegeri prezidentiale 2024

John Kirby, consilier pentru comunicare în domeniul securității naționale la Casa Albă, susține că SUA sunt recunoscătoare României pentru decizia de a dona un sistem Patriot Ucrainei, dar că această decizie nu trebuie privită ca fiind luată doar "pentru a primi ceva la schimb".

"Suntem foarte recunoscători României care, după cum știți, a fost de acord să contribuie cu o capacitate strategică de apărare antiaeriană pentru Ucraina. Aceasta este o contribuție semnificativă și indică sprijinul pe care România a continuat să îl ofere, nu doar Ucrainei, ci și aliaților NATO pe flancul estic. După cum știți, SUA și-au sporit prezența militară în România. Avut loc mai multe exerciții militare în țară, precum și misiuni de poliție aeriană deasupra României. România, pe flancul estic, contează foarte mult, prin contribuțiile sale, prin fermitatea sa și generozitatea sa în sprijinirea Ucrainei", a declarat John Kirby, consilier pentru comunicare în domeniul securității naționale la Casa Albă, pentru Antena 3 CNN.

John Kirby: Nu aș privi acest lucru ca pe ceva de genul "quid pro quo"

Întrebat ce va primi România la schimb pentru faptul că va dona Ucrainei sistemul Patriot, acesta a spus: "Este important să mulțumim, din nou, României, pentru această contribuție. Dar nu aș privi acest lucru ca pe ceva de genul 'quid pro quo' ( „ceva pentru ceva” sau „o favoare pentru o favoare” n.r.), în care România face asta doar pentru a primi ceva la schimb. România înțelege cât de importantă este contribuția sa. Nu este doar un exercițiu teoretic pentru poporul român.

Ei sunt chiar pe flancul estic. Dacă îi permitem lui Putin să facă ce vrea, se va întâmpla chiar la granița (României). Cred că poporul român înțelege acest lucru și de aici vine această decizie (de a dona Ucrainei sistemul Patriot)".

Reamintim că ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a luat parte la primele discuţii, despre compensarea României pentru sistemul Patriot donat Ucrainei. El a declarat joi, la Washington, faptul că nu există, în prezent, un orizont de timp pentru ca România să primească un sistem similar sau alternativ.

De cealaltă parte, preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, în cadrul unei conferinţe de la sediul NATO, faptul că "pretenția noastră este ca atunci când donăm sisteme de mare capacitate, gen PATRIOT, să fim compensați rezonabil. Aceste lucruri se negociază și în aceste zile cu partenerul american, cu NATO, și deja s-au obținut primele progrese".

Precizăm că România va dona un sistem Patriot Ucrainei, la solicitarea președintelui Joe Biden. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au decis în ultima ședință donarea către Ucraina a unui sistem Patriot, în contextul în care momentan avem doar două operaționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel