Consilieri PSD, trecere la PRO România. Cine va veni în locul lor

PSD
PSD

Comitetul Executiv Judeţean al PSD Satu Mare a votat în şedinţa de joi pentru excluderea din partid a celor trei consilieri judeţeni şi a consilierului local din Tăşnad care au anunţat că au trecut la Pro România.

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei social-democrate, excluderea din partid a consilierilor judeţeni Ciprian Ardelean, Alexandru Horvat şi Constantin Ferencz, dar şi a consilierului local din Tăşnad Adrian Farcău a fost votată în unanimitate.

"Nu ne surprinde deloc anunţul dezertorilor, pentru că, din păcate, foştii noştri colegi nu mai reprezintă demult nici PSD şi nici pe sătmărenii care le-au dat votul. Ei şi-au reprezentat doar interesele personale iar cei spre care azi arată cu degetul sunt cei cu care făceau strategii de culise ce nu aveau nimic în comun cu politica pentru oameni pe care noi încercăm să o promovăm", a declarat liderul PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.

Cine îi va înlocui

Comitetul Executiv Judeţean al PSD a luat în discuţie şi numele social-democraţilor care ar urma să le ia locul celor excluşi în Consiliul Judeţean Satu Mare.

"În mod ironic, nu avem de-a face cu o pulverizare, ci cu o curăţire naturală a PSD Satu Mare de oportunişti. Plecarea celor trei este un câştig pentru PSD Satu Mare, pentru că în locul lor în Consiliul Judeţean vor intra colegi cu experienţă politică şi administrativă, care vor face echipă, şi nu doar figuraţie, vor reprezenta punctele de vedere ale PSD, proiectele pe care le vom gândi împreună şi nu îşi vor urmări doar interesele personale", a susţinut Aurelia Fedorca.

Consilierii judeţeni Ciprian Ardelean, Alexandru Horvat şi Constantin Ferencz şi consilierul local din oraşul Tăşnad Adrian Farcău au anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că pleacă la Pro România, în prezenţa liderului formaţiunii, Victor Ponta.

Vezi și: Corina Crețu, candidat la europarlamentare. Chirieac: Nu am crezut nicio clipă că lucrurile pot ajunge aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel