Consilierul diplomatic al lui Sarkozy considera într-o discuție cu un oficial america, la 16 septembrie 2009, că Iranul este un stat fascist, conform unor documente obținute de Wikileaks și publicate de ”The Guardian”
"Regimul iranian actual este de facto un stat fascist şi a venit timpul să decidem următoarele etape", a declarat Jean-David Levitte, într-o discuţie cu un subsecretar de Stat american, Philip Gordon, în timpul căreia a fost menţionată o intensificare a sancţiunilor împotriva Teheranului, suspectat de occidentali că vrea să obţină arma nucleară.
Levitte este de părere că Iranul ar trebui să înțeleagă că, spre deosebire de dificultăţile economice şi perturbările sociale, negocierile cu occidentalii nu reprezintă o amenințare.
"Regimul iranian trebuie să înţeleagă că va fi şi mai ameninţat de dificultăţile economice şi perturbările sociale care vor urma decât de o negociere cu occidentalii", a declarat el. potrivit acestui raport american.
Conform documentului, consilierul lui Nicolas Sarkozy era îngrijorat şi de posibilitatea unei acţiuni unilaterale a israelienilor împotriva Iranului şi, în paralel, de reticenţele ruşilor şi chinezilor faţă de introducerea de noi sancţiuni.
"Levitte a spus că a informat Ministerul chinez al Afacerilor Externe că dacă întârzie (o decizie) până la un posibil raid israelian, lumea ar urma să se confrunte şi cu o criză catastrofală în domeniul energetic", se arată în document.
Conform Mediafax, aprovizionarea cu petrol a Chinei a fost considerată întotdeauna prioritară în ceea ce priveşte poziţia Beijingului pe tema crizei iraniene.
Acest raport face parte din cele aproximativ 250.000 de documente diplomatice americane dezvăluite duminică seară de site-ul Wikileaks. Publicarea lor a fost condamnată de numeroase guverne, dar conţinutul lor nu a fost dezminţit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu