Consiliul Autonomiei Culturale, înființat la Cluj de UDMR

UDMR va avea un Consiliu de Autonomie Culturală, un for de dialog cu societatea civilă şi cu reprezentanţii instituţiilor culturale şi de învăţământ, fără a avea un caracter politic, a declarat președintele Uniunii, Kelemen Hunor. Consiliul de Autonomie Culturală va fi condus de Szekely Istvan, secretarul-general adjunct al UDMR.

[caption id="attachment_175171" align="alignleft" width="300" caption="Foto: stiridecluj.ro"][/caption] Structura internă a fost înfiinţată sâmbătă, la Cluj-Napoca. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că înfiinţarea acestui consiliu a fost iniţiată odată cu Legea minorităţilor, în urmă cu aproape şapte ani, şi a ţinut să precizeze că această structură nu va fi politizată.

"Avem nevoie de for de dialog cu societatea civilă, un for de dialog cu reprezentanţii instituţiilor culturale, de învăţământ, instituţiilor ştiintifice academice, unde putem formula, gândi, strategii culturale, strategii din domeniul învăţământului, cultural şi ştiinţific, şi, aşa cum este prevăzut în statutul nostru, era o obligativitate a conducerii UDMR de a înfiinţa aceasta instituţie. (...). Am vrut să-l înfiinţăm în urmă cu două săptămâni, dar, din cauza agendei mele, a trebuit să-l amânăm", a spus Kelemen.

Referindu-se la concurenţa UDMR cu Partidul Popular al Maghiarilor din Ardeal, la alegerile din acest an, Kelemen Hunor a arătat că "într-o societate în care minoritatea maghiară reprezintă în jur de de 6,5-6,6% din populaţia ţării, iar reprezentarea ei politică este vitală, demagogia concurenţei este absolut păguboasă".

"Nu poţi să îi opreşti pe unii să înfiinţeze partide. Dacă nu au reuşit cu primul partid, mai înfiinţează unul. Eu cred că până la toamnă sau până anul viitor se va mai înfiinţa încă un partid, fiindcă acesta este obiceiul foştilor noştri colegi. Va fi o concurenţă. Dacă aceasta a fost dorinţa lor, nu avem ce face. Noi am spus că vom rămâne deschişi la colaborare în fiecare oraş şi în fiecare situaţie. Dar nu putem renunţa la identitatea Uniunii Democrate Maghiare din România după 22 de ani, de dragul nimănui. Deci vom candida sub sigla noastră. La Cluj-Napoca candidatul nostru este domnul Peter Eckstein Kovacs. Sunt convins că are susţinerea comunităţii maghiare şi nu numai. (...) Sunt convins că va avea un rezultat bun, mult peste aşteptări", a spus liderul UDMR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel