Consiliul Concurenței recomandă reducerea duratei contractelor care au ajuns să aibă și o perioadă de 30 de ani, iar împărțirea pe loturi dă o șansă egală operatorilor economici.
În urma dezbaterilor publice cu privire la ”piața lucrărilor de modernizare, întreținere și reparații de drumuri și străzi din municipiile reședință de județ din România”, Consiliul Concurenței a lansat o serie de recomandări pentru autoritățile locale, potrivit unui comunicat de presă.
Acestora li se sugerează împărțirea pe loturi a contractelor de achiziţie publică/acordurile–cadru pentru lucrări de modernizare și reparații drumuri, în funcţie de necesităţi obiective, astfel încât să permită participarea la procedură a unui număr cât mai mare de operatori economici.
De asemenea, prin documentaţia de atribuire trebuie stabilit un număr maxim de loturi ce poate fi atribuit unui singur ofertant, pentru a împiedica atribuirea tuturor loturilor către un singur operator economic.
”Procedurile de achiziţie publică având ca obiect atribuirea unor contracte complexe, atât din punct de vedere al valorii, cât și al executării, sunt susceptibile a reduce concurenţa, fie prin imposibilitatea unor operatori mici de a participa, fie prin crearea unui avantaj câştigătorului la procedurile viitoare. Astfel, Consiliul Concurenței consideră că, prin împărțirea pe loturi a contractelor, IMM-urile ar fi încurajate să se implice în contracte de achiziție publică, în mod normal, acestea depășindu-le capacitățile tehnice la . În acest fel, se va stimula concurența, lotizarea ducând la potențiale îmbunătățiri ale ofertelor și la o plajă de ofertanți mai diversificată pentru autoritatea contractantă”, se arată în comunicatul menționat.
Totodată, mai susține autoritatea de concurență, pentru o ”luptă” egală între operatorii economici, dar și pentru a a asigura respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal, proporționalităţii şi eficienţei utilizării fondurilor publice, autorităţile contractante pot decide să atribuie un contract sub formă de loturi separate şi pot stabili dimensiunea şi obiectul unor astfel de loturi.
Mai mult, pentru a reduce din durata contractelor, care astăzi sunt chiar și de 30 de ani, în cazul municipiului Constanța, Consiliul Concurenței a recomandat ca autorităților publice locale ca durata acestora să fie limitată la maximum 5 ani și doar în czuri excepționale să poate fi prelungită, fapt care ar permite și altor jucători să intre pe această piață.
În cadrul analizei realizate de Consiliul Concurenței au fost identificate contracte cu durată foarte mare: 10 ani (municipiul Târgu Jiu), 12 ani (municipiul Zalău), 20 ani (municipiul Piatra Neamț), 30 ani (municipiul Constanța) sau chiar cu perioadă nespecificată (municipiul Iași).
Din analiza acestor date a rezultat că valoarea totală a contractelor adjudecate pe piața lucrărilor de modernizare, întreținere și reparații drumuri și străzi din municipiile reședință de județ din România, din 2016 și până în prima parte a anului 2019, a fost de 2,27 miliarde lei, remarcându-se Regiunea Nord-Vest cu o valoarea totală a contractelor de 549,18 milioane lei, reprezentând 24,18% din valoarea totală a contractelor adjudecate la nivel național. La polul opus se află Regiunea Sud, cu o valoare totală a contractelor adjudecate de 116,3 milioane lei (5,12%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu