Consiliul Concurenţei: „Acordul voluntar pentru reducerea prețului laptelui este implementat”

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Consiliul Concurenței transmite că negocierile contractelor între retaileri şi procesatori s-au încheiat, iar preţul laptelui înregistrează reduceri, în medie, de 20% în cea mai mare parte a magazinelor.

Publicitate

„Deşi este un acord voluntar, iar retailerii şi procesatorii nu au o obligaţie legală de a participa, aceştia au aderat în număr mare la iniţiativa Guvernului, iar reducerile la preţul laptelui proaspăt românesc ajung până la 34% în cazul unor sortimente disponibile în magazine”, declară preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, într-un comunicat al instituției remis presei marți.

Conform informaţiilor colectate din platforma Monitorul Preţurilor, laptele românesc, atât cel de 1,5% grăsime, cât şi cel de 3,5%, a înregistrat scăderi de preț la rafturile magazinelor încă din primele zile de la intrarea în vigoare a acordului.

„Reducerile de preţ sunt acordate exclusiv de retaileri şi procesatori şi nu trebuie să afecteze fermierii, respectiv preţul laptelui la poarta fermei, ci, dimpotrivă, prin stimularea consumului autohton va creşte cererea, iar producătorii locali vor vinde mai mult”, adaugă preşedintele Consiliului Concurenţei în comunicatul citat.

Acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului la laptele proaspăt de consum pentru o perioadă de şase luni, începând cu data de 1 mai, a fost convenit la întâlnirea premierului Nicolae Ciucă cu reprezentanţi ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România şi ai Asociaţiei Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel