Urmărește emisiunea live


Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Eximbank preia Banca Românească

Consiliul Concurenţei analizează operaţiunea prin care Banca de Export Import a României (EximBank) va prelua Banca Românească, prin achiziţionarea a 99,28% din capitalul social al acesteia, informează marţi instituţia.

Alegeri prezidentiale 2024

EximBank, înfiinţată în anul 1992, are ca acţionar majoritar statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, care deţine 95,374% din capitalul social. EximBank operează atât în numele statului, cât şi în nume propriu oferind, pentru persoanele juridice rezidente sau nerezidente, finanţări, cofinanţări, refinanţări, garantări, alte operaţiuni bancare, asigurări şi reasigurări ale operaţiunilor de comerţ exterior românesc.

Banca Românească, înregistrată şi funcţionând în conformitate cu legea română, este membră a grupului National Bank of Greece, care deţine 99,28% din capitalul social al acesteia. Banca Românească este o bancă comercială care oferă o gamă largă de servicii bancare de retail şi corporate.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică şi trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă menţionează că va evalua această tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

EximBank a anunţat în luna iunie că a semnat cu National Bank of Greece acordul de achiziţie a 99,28% din Banca Românească. În urma acestei tranzacţii, EximBank va activa pentru prima oară pe segmentul de retail banking din România, devenind astfel o bancă universală.

Ca urmare a finalizării acestei tranzacţii, cota de piaţă a EximBank va creşte la aproximativ 3%, ceea ce va conduce la o situare a băncii în top 10 instituţii financiar-bancare din România.

Finalizarea tranzacţiei aşteaptă îndeplinirea tuturor cerinţelor de reglementare aplicabile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel