Consiliul de Administraţie al Electrica a aprobat prospectul pentru majorarea capitalului social al companiei

Consiliul de Administraţie al Electrica a aprobat luni prospectul şi alte documente necesare în vederea majorării capitalului social al companiei, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti, scrie Agerpres. 

"În data de 21 octombrie 2019, a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al societăţii forma şi semnarea în numele şi pe seama societăţii, a prospectului pregătit în legătură cu majorarea capitalului social al societăţii, prin aport în natură şi în numerar, cu suma maximă de 6.049.830 RON, de la suma de 3.459.399.290 RON până la suma maximă de 3.465.449.120 RON, prin emisiunea unui număr maxim de 604.983 acţiuni noi, nominative şi dematerializate, cu valoarea nominală de 10 RON/acţiune, inclusiv acţiuni noi reprezentate de certificate globale de depozit (majorarea de capital social), în scopul aprobării sale de către Autoritatea de Supraveghere Financiară", se menţionează în raport.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice. Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi
servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.

Acţionarii Electrica sunt statul român, prin ministerul Energiei, cu 48,7805 % din acţiuni, şi alţi acţionari - 51,2195 %. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel