Consiliul de Securitate ONU face apel la dialog, pentru diminuarea tensiunilor din întreaga regiune a Golfului.
Consiliul de Securitate al ONU a făcut luni apel la dialog şi la măsuri care să pună capăt tensiunilor din Golf, într-o declaraţie aprobată în unanimitate de toţi cei 15 membri ai săi, informează AFP. Într-o conferinţă de presă organizată în momentul desfăşurării reuniunii Consiliului de Securitate, ambasadorul iranian la ONU, Majid Takht Ravanchi, a solicitat ca SUA, care au anunţat noi sancţiuni la adresa Iranului, să pună capăt 'războiului economic împotriva poporului iranian'.
'Pentru diminuarea tensiunilor din întreaga regiune a Golfului, Statele Unite trebuie să oprească aventurismul militar, precum şi războiul economic şi terorismul împotriva poporului iranian', a declarat Ravanchi. La încheierea reuniunii cu uşile închise care a durat două ore, solicitată de Washington, care a dorit să prezinte investigaţiile sale privind recentele atacuri asupra navelor petroliere din Golf şi doborârea unei drone americane, în declaraţia comună, membrii Consiliului de Securitate au 'condamnat atacurile împotriva navelor petroliere, care reprezintă o ameninţare serioasă pentru navigaţia maritimă şi aprovizionarea' energetică.
Textul adoptat nu menţionează Iranul şi nici incidentul dronei americane doborâte joi de Teheran. Consiliul de Securitate 'cere părţilor implicate şi tuturor ţărilor din regiune să manifeste cea mai mare reţinere şi să adopte măsuri pentru a reduce escaladarea şi a pune capăt tensiunilor', se arată în declaraţie. 'Divergenţele trebuie tratate paşnic şi pe calea dialogului', a insistat Consiliul de Securitate.
SUA au anunţat luni noi sancţiuni dure la adresa Iranului, care îl vizează în principal pe ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, precum şi înalţi responsabili ai Gardienilor Revoluţiei. Aceste noi măsuri nu contribuie la un climat favorabil dialogului, a evidenţiat Majid Takht Ravanchi. 'Nu puteţi începe un dialog cu cineva care vă ameninţă şi vă intimidează', a spus ambasadorul iranian acreditat la ONU.
Într-o declaraţie comună făcută publică la încheierea reuniunii Consiliului, Franţa, Germania şi Marea Britanie, 'îngrijorate în mod serios de tensiunile în creştere din Golf', au făcut de asemenea apel la 'dezescaladare şi dialog'. În contextul în care miercuri Consiliul de Securitate urmează să discute într-o reuniune obişnuită despre aplicarea acordului nuclear internaţional din 2015, cele trei state şi-au afirmat 'angajamentul pentru punerea sa integrală în practică'. Acest acord, 'în opinia noastră contribuie la reducerea tensiunilor din regiune şi la asigurarea non-proliferării nucleare mondiale', se arată în declaraţia care cere evitarea oricărei acţiuni susceptibile de a submina acest stâlp esenţial al regimului non-proliferării şi a securităţii noastre colective', fără a menţiona explicit SUA, care s-au retras din acord în 2018.
Referitor la sabotarea navelor petroliere din 12 mai,'singurul actor statal cu capacităţile şi obiectivul de a realiza aceste atacuri este Iranul', a declarat ambasadorul american Jonathan Cohen. 'Nu există o altă explicaţie credibilă', a explicat diplomatul american. Petrolierele atacate au fost avariate dar nu au avut loc scurgeri. În cadrul negocierii declaraţiei Consiliului de Securitate, Washingtonul a încercat fără succes să includă în text o menţiune referitoare la responsabilitatea unui 'actor statal' în atacurile din Golf, Rusia opunându-se categoric. În privinţa dronei americane doborâte, Iranul are 'informaţii incontestabile' privind violarea spaţiului său aerian, a asigurat Majid Takht Ravanchi. Afirmaţii contrazise de ambasadorul american Jonathan Cohen, care le consideră false.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News