Consiliul de Supraveghere de la Transelectrica are un nou președinte

transelectrica
transelectrica

Transelectrica are un nou președinte la Consiliul de Supraveghere. Decizia a fost luată astăzi.

Alegeri prezidentiale 2024

Gheorghe Olteanu a fost numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere de la Transelectrica, în urma deciziei de vineri a membrilor Consiliului, informează un comunicat al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti. Totodată, membrii Consiliului de Supraveghere l-au desemnat în calitatea de membru provizoriu al Directoratului pe Constantin Saragea. Mandatul membrului provizoriu al Directoratului se acordă pentru perioada care a rămas până la expirarea mandatului membrilor Directoratului în funcţie, respectiv până la data de 16 iulie 2018.

Profit de 68,2 milioane de lei

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 68,2 milioane lei, în scădere cu 3,84% comparativ cu cel din perioada similară din 2017.
Transelectrica administrează şi operează sistemul electric de transport şi asigură schimburile de electricitate între ţările Europei Centrale şi de Răsărit, ca membru al ENTSO-E (Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem pentru Energie Electrică).
Compania este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcţionarea sistemului şi a pieţei, asigurarea siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN). De asemenea, reprezintă principala legătură dintre cererea şi oferta de electricitate, echilibrând permanent producţia de energie cu cererea, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel