Consiliul Europei critică un articol din Constituția Franței care permite adoptarea unor legi fără vot în parlament.
Consiliul Europei a criticat articolul 49.3 din Constituţia Franţei, care permite adoptarea unor legi fără vot în parlament, pe motiv că acesta ar putea afecta separarea puterilor în stat, transmite Agerpres, citând AFP. Criticile vin în contextul în care Guvernul Franței a folosit recent mecanismul respectiv pentru a impune reforma pensiilor, reaminteşte agenţia.
Astfel, într-un aviz publicat miercuri, Consiliul Europei consideră că modalitatea de legiferare respectivă "ridică semne de întrebare privind principiile pluralismului, separarea puterilor şi suveranitatea legislativului", permiţând de multe ori legiferarea "fără o discuţie reală şi aprofundată a conţinutului" reglementărilor.
Din mai 2022, când şi-a preluat atribuţiile, guvernul de la Paris, condus de Elisabeth Borne, a recurs de 11 ori la aceste prevederi criticate de Consiliul Europei. Cel mai cunoscut exemplu este creşterea vârstei de pensionare în Franţa de la 62 la 64 de ani, o lege adoptată în luna martie, deşi era contestată de o mare parte a societăţii.
După câteva luni în care oamenii au protestat în stradă, executivul a activat mecanismul de ocolire a parlamentului pentru a evita astfel riscul respingerii legii pensiilor în Adunarea Naţională, unde susţinătorii preşedintelui Emmanuel Macron nu dispun de majoritatea absolută. Opoziţia a acuzat atunci puterea de "refuzul democraţiei" şi de încălcarea atribuţiilor parlamentului.
În avizul său, Consiliul Europei reaminteşte că trebuie menţinut echilibrul puterilor între parlament şi guvern şi apreciază că articolul 49.3 din Constituţia Franței reprezintă "mai degrabă o putere legislativă autonomă la dispoziţia executivului".
În momentul în care guvernul invocă articolul respectiv, Adunarea Naţională poate împiedica adoptarea unei legi doar prin votarea unei moţiuni de cenzură, iar pentru reuşita acestui demers este nevoie de majoritatea absolută a deputaţilor. Comisia de la Veneţia - grup consultativ în cadrul Consiliului Europei - arată în avizul asupra articolului 49.3 că acesta inversează obligaţia de iniţiativă a respingerii unui proiect legislativ, într-un mod "aparent" unic în ţările europene.
Comisia de la Veneția a anunţat că va efectua o "analiză comparativă" a posibilităţilor guvernelor de a interveni în atribuţiile legislative ale parlamentelor, urmând ca abia ulterior să anunţe concluziile definitive. Reamintim că din Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg, fac parte cele 46 de ţări semnatare ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu