Biroul Protecția Animalelor, din cadrul Consiliului Județean Ilfov, împreună cu Animal Society și Four Paws International dau startul unui proiect ce are ca scop monitorizarea tuturor câinilor.
Vorbim, mai exact, de un fel de recensământ al câinilor, care debutează în localitatea Periș. Concret, în luna septembrie, toți câinii din Periș vor fi numărați cu ajutorul unei aplicații, care scanează efectiv câinele, apoi, în următoarele luni, toți câinii numărați vor fi sterilizați gratuit.
Hilde Tudora, șef Birou Protecția Animalelor: „Până acum am sterilizat masiv și vom continua să facem acest lucru. Însă, ca să poți să ai o radiografie completă a fenomenului trebuie și să monitorizezi, iar monitorizarea trebuie să includă și o numărătoare. Sau un recensământ, mai bine zis. Nu e un consum mare de resurse, de bani nici atât, facem această monitorizare împreună cu voluntari.”
Anca Tomescu, președinte Animal Society: „Nu este normal ca într-o țară plină de animale pe străzi să nu știm câte animale sunt, unde sunt cele mai grave situații, unde trebuie să intervenim urgent. E nevoie de recensământul animalelor la nivel național, dar sperăm ca modelul din Ilfov să fie preluat peste tot.”
Până acum, 4.730 de animale de rasă comună, câini și pisici, au fost sterilizate gratuit, în urma proiectelor demarate de Consiliul Județean Ilfov, prin Biroul Protecția Animalelor, împreună cu mai multe ONG-uri din domeniul protecției animalelor, în 143 de zile de campanie. Asta înseamnă că, într-un singur an, s-a prevenit nașterea a 26.064 de pui de câine nedoriți și nașterea a 24.808 de pui de pisică nedoriți. În continuare, au loc campanii de sterilizări gratuite săptămânal. Cei care doresc să se programeze trebuie să aibă domiciliul ori reședința în Ilfov și să sune la numărul 0751.235.009.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News