Consiliul Național al Elevilor a reacționat după rectificarea bugetară.
Publicitate
„Ministerul Educației și Cercetării a anunțat faptul că rectificarea bugetară aduce o suplimentare a bugetului Educației cu 576 milioane de lei, toate aceste fonduri având ca destinație învățământul superior.
Consiliul Național al Elevilor, structura de reprezentare a elevilor din România, condamnă modul în care Ministerul Educației și Cercetării a prioritizat destinația acestor fonduri, având în vedere faptul că, până acum, administrația centrală nu a prezentat niciun plan concret pentru a acoperi necesarul echipamentelor și a dispozitivelor elevilor și cadrelor didactice care nu au acces la mediul de învățare digital.
Deși chiar domnul premier Ludovic Orban a nuanțat importanța continuării procesului educativ online pe perioada suspendării cursurilor, Guvernul nu a inițiat niciun demers pentru a garanta accesul la internet pentru elevii și profesorii din mediile defavorizate. Așa cum am enunțat și în comunicatele de presă transmise anterior, programul Euro 200, având criterii care dezavantajează elevii și un calendar care nu permite continuarea cursurilor online pe perioada pandemiei, nu este suficient și nu asigură dreptul la educație pentru elevii pe care noi îi reprezentăm. Efectele lipsei finanțării pentru asigurarea echipamentelor necesare pentru elevi și profesori se vor transpune în creșterea treptată a abandonului școlar și în adâncirea inechităților din sistemul educațional”, a transmis Consiliul Național al Elevilor.
„Constat cu regret faptul că Ministerul Educației și Cercetării nu a prioritizat nevoile elevilor și profesorilor aflați în situații de risc, membri ai comunității școlare privați de accesul la educație pe perioada pandemiei. Guvernul României nu a livrat, până la momentul actual, un plan de acțiune durabil, coerent, racordat la realitatea din teritoriu, care să garanteze continuitatea procesului instructiv-educativ pentru toate categoriile de elevi. Acest aspect se transpune în rectificarea bugetară care aduce fonduri importante către Educație, însă pentru învățământul preuniversitar – nimic altceva decât promisiunea unei școli online pentru toți”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu