Consiliul Superior al Magistraturii transmite, luni, că intenţia Guvernului de a 'anula' posturile publice vacante va duce la desfiinţarea unor instanţe sau parchete.
'Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la proiectul Ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Consiliul Superior al Magistraturii subliniază că unele propuneri cuprinse în acest proiect de act normativ pot genera disfuncţionalităţi majore în activitatea sistemului judiciar, fiind necesar să se prevadă expres că acestea nu se aplică în cazul instituţiilor din sistemul judiciar', precizează CSM într-un comunicat.
Astfel, una dintre propunerile prevăzute în proiect se referă la 'anularea' posturilor vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcţii aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. 'Aplicarea acestor dispoziţii în cazul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor ar crea premisele unui blocaj în activitatea judiciară, cunoscute fiind dificultăţile cu care acestea se confruntă în prezent, cu privire la care Consiliul Superior al Magistraturii a atras în repetate rânduri atenţia atât puterii executive, cât şi celei legislative', precizează Consiliul.
CSM reaminteşte că la nivelul instanţelor judecătoreşti sunt vacante în prezent 1.127 posturi de judecător, dintr-un total de 5.065 posturi, iar la nivelul parchetelor sunt vacante 903 posturi de procuror, dintr-un total de 3.040 posturi. 'Prin urmare, la nivelul sistemului judiciar sunt vacante 22,25% din posturile de judecător şi 29,70% din posturile de procuror.
Astfel, adoptarea măsurilor preconizate va duce la desfiinţarea unor instanţe sau parchete, care astăzi funcţionează exclusiv prin delegarea unor judecători sau procurori, în timp ce altele vor funcţiona doar cu unul sau doi judecători ori procurori, fiind imposibilă asigurarea activităţii acestora cu respectarea tuturor exigenţelor impuse de lege (celeritatea, repartizarea aleatorie)', se menţionează în comunicat.
Potrivit Consiliului, un alt efect al desfiinţării posturilor vacante de la nivelul instanţelor şi parchetelor va fi imposibilitatea repartizării mai multor generaţii de auditori de justiţie de la Institutul Naţional al Magistraturii, care în prezent urmează deja cursurile de formare iniţială specifice. 'În mod similar, 'anularea' posturilor vacante de grefieri din cadrul instanţelor şi parchetelor va bloca repartizarea cursanţilor actuali ai Şcolii Naţionale de Grefieri, menţionează CSM, care adaugă că, în egală măsură, la nivelul sistemului judiciar nu va mai fi posibilă organizarea concursurilor de promovare efectivă la instanţele şi parchetele superioare, fiind blocată ascensiunea firească în carieră a magistraţilor.
De asemenea, spune sursa citată, 'anularea' posturilor vacante face 'imposibilă' exercitarea atribuţiilor legale ale Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi parchetelor, precum şi cariera magistraţilor, nemaifiind posibile măsuri precum transferul, detaşarea, delegarea acestora. În acelaşi context, Consiliul arată că nu poate fi ignorată nici situaţia gravă a Inspecţiei Judiciare, unde numărul mare de posturi vacante de inspector judiciar creează deja 'dificultăţi majore', care în niciun caz nu ar putea fi permanentizate printr-o măsură legislativă de natura celei preconizate.
Tot astfel, afectarea, prin măsuri de natura celei preconizate, a activităţii Institutului National al Magistraturii şi a Şcolii Naţionale de Grefieri se va repercuta asupra capacităţii acestor instituţii de a asigura derularea procesului de formare profesională a personalului din sistemul justiţiei la standardele de calitate pe care le reclamă desfăşurarea corespunzătoare a activităţii judiciare, mai spune CSM.
Instituţia precizează totodată că afectarea structurii de personal a Consiliului Superior al Magistraturii s-ar repercuta asupra capacităţii acestei autorităţi publice de a-şi îndeplini 'atribuţiile complexe' în domeniul carierei judecătorilor şi procurorilor şi al organizării şi funcţionării instanţelor şi parchetelor, prevăzute de lege în considerarea rolului constituţional de garant al independenţei justiţiei.
'Atragem atenţia că posturile vacante în prezent în sistemul judiciar nu reprezintă un surplus dispensabil, ci constituie expresia unei situaţii de criză cu care sistemul judiciar se confruntă de mult timp, soluţia firească pentru atenuarea acestei situaţii fiind nu aceea de eliminare a posturilor vacante, ci, dimpotrivă, aceea de ocupare a lor în cel mai scurt timp, pentru a atenua gravele dificultăţi cu care autoritatea judecătorească se confruntă ca urmare a lipsei de personal.
Prin prisma tuturor acestor considerente, dată fiind situaţia concretă a autorităţii judecătoreşti şi pentru a evita producerea unor consecinţe devastatoare, pe termen lung, asupra activităţii instituţiilor din sistemul judiciar, este absolut necesar ca actul normativ preconizat a fi adoptat în perioada următoare să prevadă exceptarea expresă a sistemului judiciar de la aplicarea măsurii de anulare a posturilor vacante', transmite Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News