Consiliul UE a adoptat cele patru dosare rămase din pachetul Energie curată pentru toţi europenii

Consiliul UE a adoptat miercuri dosarele rămase referitoare la piaţa energiei electrice şi la Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei, informează un comunicat de presă al Consiliului UE.

Adoptarea celor patru dosare reprezintă ultima etapă a procesului legislativ. Acestea vor intra în vigoare după publicarea lor în Jurnalul Oficial. Noile legi adoptate miercuri includ un regulament şi o directivă privind energia electrică, care îmbunătăţesc interconectarea, flexibilitatea şi orientarea către consumator ale pieţei energiei electrice a UE. Regulamentul privind pregătirea pentru riscuri în sectorul energiei electrice va garanta siguranţa alimentării cu energie electrică în situaţii de criză.

Pachetul include, de asemenea, o revizuire a rolului şi a funcţionării ACER, Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei. Noul cadru de reglementare pentru piaţa UE a energiei electrice vizează îmbunătăţirea competitivităţii, a orientării către consumator şi a flexibilităţii acesteia. Noul cadru acordă mai multe drepturi consumatorilor şi facilitează participarea acestora pe piaţă drept clienţi activi. Capacitatea furnizorilor de energie electrică de a-şi stabili propriile preţuri va limita distorsiunile pe piaţă, va crea mai multă concurenţă şi va reduce preţurile pentru consumatori, potrivit Agerpres.

Datorită noilor norme privind responsabilităţile de comercializare şi de echilibrare, sistemul de energie electrică va putea permite o producţie variabilă de energie electrică din surse regenerabile. În sfârşit, noile norme includ, de asemenea, un nou cadru pentru mecanismele de asigurare a capacităţii, cu o limită de emisii de 550 gr CO2 provenit din combustibili fosili per kWh de energie electrică. Noul cadru pentru prevenirea, pregătirea în cazul apariţiei şi gestionarea crizelor de energie electrică va consolida siguranţa energetică în întreaga UE.

Odată cu noul regulament, statele membre vor trebui sa elaboreze planuri de pregătire pentru riscuri pe baza scenariilor de criza la nivel regional şi naţional. De asemenea, acesta prevede îmbunătăţirea cooperării şi facilitarea acordării de asistenţă între statele membre în cazul unei crize de energie electrică. Rolul şi funcţionarea ACER sunt actualizate în noul regulament. Aceasta include o revizuire a sarcinilor şi a competenţelor directorului sau şi ale Consiliului autorităţilor de reglementare. Rolul de sprijin al ACER în supravegherea reglementară a entităţilor europene din domeniul energiei face, de asemenea, obiectul consolidării. Comisia Europeană a prezentat pachetul sau de propuneri, denumit pachetul 'Energie curată pentru toţi europenii', în noiembrie 2016. Acesta include opt acte legislative care contribuie la conturarea uniunii energetice şi la îndeplinirea angajamentelor asumate de UE în cadrul Acordului de la Paris. Având în vedere că patru acte legislative au intrat deja în vigoare, adoptarea celor patru dosare rămase reprezintă finalizarea pachetului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel