Romeo Rezeanu, consilier local la Constanța a câștigat în instanță dreptul de a-și recăpăta mandatul după ce PNL a informat toate autoritățile că a fost demis din partid. Rezeanu spune că decizia nu era definitivă, iar instanța i-a dat dreptate.
"Încă nu se terminase contestația de la comisia de arbitraj locală, apoi centrală. Domnul Huțucă (președintele organizației PNL Constanța-n.r.) deja a informat prefectul că nu mai suntem membri de partid. A făcut o informare în fals. De aici au decurs ordinul prefectului către consiliului local de a ne scoate din consiliu. În final, tribunalul a constatat că s-a făcut un abuz grosolan," a declarat Romeo Rezeanu pentru DCNews.
"Admite acțiunea. Dispune anularea Ordinului nr. 277/21.06.2017 privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanța al reclamantului și declararea că vacant a locului de consilier local emis de pârât. Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă, se menționează în decizia instanței".
PNL Constanța a luat decizia excluderii lui Romeo Rezeanu și a Horia Căliminte după ce consilierii locali nu au fost de acord cu votul propus de liberali împotriva trecerii stadionului Farul în administrarea municipalității constănțene.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News