Un bărbat de 34 de ani a fost surprins în flagrant delict de poliţişti din municipiul Constanţa în timp ce transporta, cu autoturismul personal, pe Şoseaua Mangaliei din oraş, 4000 de pachete cu ţigarete de contrabandă, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Conform sursei citate, Judecătoria Constanţa a emis pe 15 septembrie decizia de instituire a măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile pe numele unui bărbat de 34 de ani, din localitate, după ce, la un control în trafic, poliţiştii au descoperit, pe bancheta din spate a autoturismului pe care-l conducea, 4.000 de pachete cu ţigarete ce nu aveau aplicate timbre de accizare româneşti.
"Marfa de contrabandă şi autoturismul au fost indisponibilizate, iar cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, fiind întocmit dosar penal pentru colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia", se arată în comunicatul IPJ Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu