Constanţa: Echipaje de la servicii de ambulanţă din ţară, detaşate pe litoral

Cinci noi autospeciale au intrat în dotarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa începând cu 1 iulie, iar din acest sezon estival cadre medicale ale serviciilor de ambulanţă din ţară vor fi detaşate pe litoral, a informat luni managerul SAJ, Laurenţiu Bădescu.

"Sunt cinci ambulanţe tip C cu medic, care sunt dotate cu echipamente de terapie intensivă, pentru situaţii de urgenţă majore, pentru infarcte miocardice şi accidente vasculare cerebrale, pentru traumă complexă din accidente rutiere. Ele vor fi distribuite în Constanţa, două ambulanţe, şi câte una la Mangalia, Eforie şi Năvodari", a spus, într-o conferinţă de presă, reprezentantul SAJ Constanţa.

Potrivit acestuia, parcul auto al SAJ se înnoieşte în proporţie de 20-25%, la Constanţa fiind 13 ambulanţe noi, dintr-un total de 63 de ambulanţe. O problemă a SAJ Constanţa rămâne în prezent lipsa de personal.

"Ambulanţe avem acum, dar avem lipsă de personal, suntem la aproximativ 50% din normativ. Am cerut ajutorul colegilor mei din ţară, de la alte servicii de ambulanţă şi cu ajutorul Instituţiei Prefectului şi cu Federaţia Patronatelor din Turism încercăm să ne ajutăm reciproc pentru că turistul trebuie să fie în siguranţă, trebuie să aibă asistenţă medicală de urgenţă", a afirmat Bădescu, menţionând că un prim echipaj sosit pe litoral din ţară este cel de la SAJ Neamţ.

Cadrele medicale urmează să fie detaşate pe litoral până la jumătatea lunii septembrie, în serii, pe o perioadă de câte două săptămâni.

"Noi formăm 24 din 24 de ore în medie 25 - 26 de echipaje în tot judeţul. Faţă de normativ ne trebuie 37 - 38 de echipaje continuu, cu ce avem noi angajaţi. Ca număr de ambulanţe am putea să formăm echipajele, dar nu avem personal", a declarat Laurenţiu Bădescu.

Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a spus că patronatele din turism vor plăti circa 300.000 de euro, suportând ele cheltuielile privind cazarea şi asigurarea hranei cadrelor medicale detaşate la Constanţa de la serviciile de ambulanţă din ţară.

"Suntem dispuşi în continuare să cheltuim pentru a asigura serviciile minime, decente, de bun simţ pe care şi le doreşte orice turist într-o staţiune civilizată", a precizat reprezentantul FPTR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel