Constanţa: Marş de instrucţie omagial al Navei Şcoală Mircea, pe Dunăre, la împlinirea a 80 de ani de la intrarea în serviciul activ

Istorica Navă Şcoală (N.Ş.) Mircea, din dotarea Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", efectuează în perioada 14-23 septembrie un marş de instrucţie pe Dunăre, la finalul seriei de evenimente omagiale organizate cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la intrarea în serviciu, informează Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).

Potrivit sursei citate, marinarii militari îi invită pe românii din porturile dunărene Tulcea, Galaţi şi Brăila să o viziteze în premieră, la ei acasă, pe cea mai preţuită navă a Marinei Militare Române, care a parcurs peste 300.000 de mile marine, de-a lungul timpului, adică de 14 ori lungimea Ecuatorului.

Conform programului, nava va intra duminică, 15 septembrie, pe braţul Sulina şi va naviga în amonte până la Tulcea, unde va acosta în aceeaşi zi, la ora 15.00, la pontonul A.F.D.J. La sosirea N. Ş. Mircea în portul Tulcea, va fi organizată o scurtă ceremonie, iar pe parcursul escalei, duminică, 15 septembrie, de la ora 16.00 va fi organizat concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale, pe faleză. De la ora 17.00 este permisă vizitarea navei de către populaţia civilă iar luni, 16 septembrie, între orele 09.00-13.00 şi 15.00-19.00 va fi organizat un nou program de vizitare a navei.

De la Tulcea, N. Ş. Mircea îşi va continua marşul în amonte, până la Galaţi, unde va acosta marţi, 17 septembrie, la ora 17.00, la pontonul A.F.D.J. (zona Palatului Navigaţiei). După ceremonia de sosire a navei, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine un concert pe faleză, de la ora 17.30 la ora 19.00, iar gălăţenii sunt invitaţi să viziteze nava, conform următorului program: marţi, 17 septembrie, orele 17.30-19.00; miercuri, 18 septembrie, orele 09.00-13.00 şi 15.00-19.00.

Joi, 19 septembrie, la ora 10.00, velierul istoric Mircea va acosta la Brăila, la pontonul primăriei (zona Căpităniei Portului Brăila). Brăilenii sunt invitaţi să viziteze nava joi, 19 septembrie, orele 11.00-13.00 şi 15.00-19.00, şi vineri, 20 septembrie, orele 09.00-13.00 şi 15.00-19.00. La Brăila, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine joi, 19 septembrie, orele 17.30-19.00, un recital de piese din repertoriul marinăresc, pe faleză, în zona Căpităniei.

Construită în perioada 1938-1939, la Şantierul Naval "Blohm & Woss" din Hamburg, Germania, "Mircea" este un velier clasa A tip "Bark", cu trei arbori (cel mai mare cu înălţimea de 44 de metri deasupra apei) şi 23 de vele, cu o suprafaţă totală de 1.750 mp. Nava a fost botezată cu numele "Mircea", după numele domnitorului Mircea cel Bătrân, în timpul domniei căruia Ţara Românească a ajuns, pentru prima dată, la cea mai mare întindere teritorială, până la Marea Neagră. După ceremonia de sosire în ţară, organizată la Constanţa, la data de 17 mai 1939, primul marş de instrucţie al Navei Şcoală Mircea a fost efectuat, în luna iunie 1939, pe Dunăre, până la Galaţi, unde a participat la festivitatea de lansare la apă a primei nave de luptă care a fost construită în România, puitorul de mine Amiral Ioan Murgescu. Atunci nava nu a acostat în niciun port dunărean, iar la Galaţi a fost ancorată în zona Palatului Navigaţiei.

"Velierul este utilizat de Forţele Navale Române, ca platformă de practică marinărească pentru studenţii şi elevii militari, dar desfăşoară şi numeroase activităţi de diplomaţie navală, în timpul marşurilor de instrucţie şi pentru a marca 100 de ani de la recunoaşterea internaţională a statului naţional unitar român, după Marea Unire din anul 1918, Marina Militară Română are în vedere realizarea unui marş de instrucţie în jurul lumii, în perioada 2021-2022, pentru a promova valorile culturii şi tradiţiilor româneşti" - se arată în finalul comunicatului de presă al SMFN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel