Constanţa: Parchetul Curţii de Apel instrumentează un dosar cu 31 de inculpaţi în furturi din locuinţe

Parchetul Curţii de Apel Constanţa informează, printr-un comunicat transmis luni, că a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva a 31 de persoane inculpate pentru furturi din locuinţe cu un prejudiciu total de 700.000 de lei, cea mai mare parte din acesta fiind nerecuperat. 

Potrivit sursei citate, gruparea de hoţi inculpaţi pentru asociere la furt calificat şi pentru infracţiuni la regimul rutier opera pe teritoriul întregii ţări, iar procurorii au cerut arestarea preventivă faţă de 30 persoane, o persoană fiind cercetată sub control judiciar. 'Ca stare de fapt, s-a reţinut că inculpaţii s-au constituit într-o grupare infracţională având drept scop săvârşirea de furturi din locuinţe.

Astfel, aceştia au achiziţionat unelte foarte performante cu care descuiau practic orice broască sau yală de uşă, situaţie în care se pătrundea în interiorul locuinţei, de unde erau sustrase sume de bani şi bunuri de valoare într-o manieră extrem de ordonată, astfel că de multe ori victimele nici nu realizau că au fost prădate', se arată în comunicatul Parchetului Curţii de Apel Constanţa.

Anchetatorii mai relevă faptul că membrii grupării cunoşteau faptul că se pot împăca cu victimele infracţiunii de furt şi astfel le-au determinat pe multe dintre acestea să îşi retragă plângerile, scontând pe faptul că cea mai mare parte dintre fapte va rămâne nedescoperită, iar eventualele cheltuieli cu împăcarea ar reprezenta un procent minor din veniturile obţinute prin furt. 'Prejudiciul estimat în această cauza este de 700.000 lei, în cea mai mare parte nerecuperat, urmând a se lua măsuri procedurale corespunzătoare, activitatea grupului infracţional fiind extinsă pe tot teritoriul ţării, drept pentru care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a preluat şi reunit 45 dosare reprezentând cauzele formate în urma furturilor comise de membrii grupării, la nivel naţional', se mai arată în comunicatul de presă menţionat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel