Interpretul Constantin Enceanu a vorbit despre momentele petrecute în preajma lui Benone Sinulescu.
Interpretul Constantin Enceanu a vorbit la Realitatea Plus despre momentele petrecute în preajma lui Benone Sinulescu, artistul-simbol al României, care a plecat dintre noi la vârsta de 84 de ani.
„Iată că, din nefericire, încă un luceafăr din folclorul românesc ne părăsește. Am avut onoarea să-l cunosc, am fost amici. Întâlnirea cu el nu putea fi decât cu zâmbetul pe buze, era un om vesel.
Pe lângă faptul că era un om cu poantele la el, în jurul lui nu era o atmosferă tensionată, iar pe scenă te făcea să uiți de emoții. Am multe amintiri cu el. În urmă cu doi ani am participat la un spectacol de Ziua Națională a României, la Roma. Era plin de energie.”, a spus Constantin Enceanu.
Trupul neînsuflețit al lui Benone Sinulescu a fost depus în foaierul Teatrului din Arad. Acolo, prietenii, colegii și familia îi aduc un ultim omagiu. Artistul s-a stins din viață la 84 de ani, acasă. El avea de mai multă vreme probleme de sănătate însă complicațiile apărute în urma unei pneumonii i-au provocat decesul.
Pneumonia de aspirație este o complicație a aspirației pulmonare. Aspirația pulmonară are loc atunci când sunt inhalate în plămâni alimente, acid gastric sau salivă. Plămânii sănătoși se pot curăța singuri. Dacă acest lucru nu se întâmplă, pneumonia se poate dezvolta ca o complicație.
Procesul pulmonar infecțios care apare după intrarea anormală a lichidelor în tractul respirator inferior este denumit pneumonie de aspirație. Lichidul aspirat poate fi format din secreții orofaringiene sau particule ori conținut gastric. Factorii de risc pentru pneumonia de aspirație sunt bolile pulmonare, crizele de epilepsie, accidentul vascular cerebral, demența, probleme dentare, tulburări de înghițire, anumite boli neurologice, boala de reflux gastro-esofagian, radioterapia. Mai mult, această problemă de sănătate apare când sistemul de apărare al organismului este slăbit și când conținutul aspirat conține o cantitate mare de bacterii. O persoană poate dezvolta pneumonie de aspirație dacă particule de mâncare sau dintr-o băutură intră, cum se spune popular, "pe partea cealaltă", deci nu se duc în stomac, ci în plămâni. Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu