Constituția, schimbată! PNL s-a sucit privind alegerile prezidențiale și parlamentare

Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea
Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Durata mandatului Președintelui României este de cinci ani, iar numărul maxim de mandate care poate fi obținut este de două.

Dar nu întotdeauna a fost așa. Jurnalistul Val Vâlcu a făcut o întoarcere în istorie în contextul în care se pare că PNL vrea mutarea alegerilor prezidențiale. Ce făceau liberalii în 2003? Aflăm în rândurile de mai jos.

În 2003, a fost schimbată Constituția României. Liberalii, PD-iliștii au fost printre susținătorii cei mai vocali ai ideii decuplării alegerilor prezidențiale de cele parlamentare. În urma amendamentelor din 2003, mandatul de Președinte a fost prelungit de la 4 la 5 ani, astfel încât prezidențialele să nu se mai suprapună cu parlamentarele.

Acum, după 21 de ani, ce face PNL? Vine și spune că ar trebui ca prezidențialele și parlamentarele să fie sincronizate. Nu încalcă spiritul și litera Constituției? Practic, ce susținea PNL în 2003 nu mai este valabil în 2024. Tocmai acesta a fost motivul pentru care Constituția s-a schimbat în 2003: să nu se mai suprapună prezidențialele cu parlamentarele.

Dacă s-ar cupla prezidențialele cu alegerile parlamentare, am avea haos la secțiile de vot pentru că va fi un buletin în plus. Cu cât simplifici lucrurile, cu atât merg mai repede. Să nu uităm acest aspect - că în 2003 am schimbat Constituția astfel încât alegerile prezidențiale să nu mai fie deodată cu parlamentarele. Dacă le sincronizezi... unde ajungi? Lasă alegerile prezidențiale în septembrie/octombrie, pentru a respecta spiritul Constituției, pentru că de aceea am modificat-o în 2003, pentru a separa prezidențialele de parlamentare. În caz contrar... votul este perturbat, a zis Val Vâlcu.

VEZI ȘI: Țeapă cu data alegerilor 2024. Ce arată axa centrală a dezbaterii

Jurnalistul a abordat acest subiect în direct la B1 TV, în emisiunea Laurei Chiriac.

PNL ar vrea mutarea alegerilor prezidențiale

PSD și PNL vor avea candidați proprii la alegerile prezidențiale, potrivit declarațiilor făcute de premierul Marcel Ciolacu și liderul PNL Nicolae Ciucă. De asemenea, șeful PSD a anunțat datele alegerilor prezidențiale și parlamentare.

„Pe 15 și 29 septembrie, pentru că localele s-au devansat, vom avea alegeri pentru funcția de președinte și pe data de 8 sau 9 decembrie, duminică sunt alegeri pentru Parlament.

Este aproape imposibil ca PSD, cel mai mare partid din România, să nu aibă candidat pentru funcția de președinte”, a declarat Marcel Ciolacu, președintele PSD, potrivit DC News.

Pe de altă parte, PNL ar vrea mutarea alegerilor prezidențiale în noiembrie, chiar dacă în luna martie agrease ca alegerile sa fie organizate în septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel