Consumatorii de droguri care au comis infracţiuni ar putea scăpa de pedeapsa cu închisoarea, alternativa fiind reintegrarea lor socială printr-un proiect derulat de Poliţia Capitalei şi Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în valoare de aproape 325.000 de euro.
Proiectul "Continuarea realizării sistemului naţional integrat privind reabilitarea consumatorilor de droguri ce au comis infracţiuni", derulat de cele două instituţii în parteneriat cu Institutul Naţional al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Direcţia de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, a debutat în ianuarie 2010 şi urmează să fie finalizat până la sfârşitul anului, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Poliţiei Române, informează Mediafax.
Proiectul vizează crearea unui sistem integrat de reabilitare pentru consumatorii dependenţi de droguri, care au comis infracţiuni şi care ar beneficia de alternativă la pedeapsa cu închisoarea, prin includerea într-un program de asistenţă care i-ar ajuta să scape de dependenţă. Până în prezent s-a încheiat etapa de formare a două echipe de lucru, formate din reprezentanţi ai ANA, Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi ai ONG-urilor din domeniu. Echipele vor participa la implementarea concretă a proiectului în sectoarele 3 şi 5 al Capitalei. Autorităţile olandeze sprijină, de asemenea, proiectul, acesta beneficiind de o finanţare de aproape 325.000 de euro din partea Ministerului de Externe din Olanda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu