Consumul de brânză contribuie la sănătatea dinţilor

branza si dintii
branza si dintii
Alegeri prezidentiale 2024

Deşi spălatul pe dinţi rămâne cel mai bun obicei în ceea ce priveşte sănătatea dentară, Academia de Stomatologie Generală din Statele Unite ale Americii a descoperit că brânza stimulează secreţia de salivă alkalină şi formează un strat proector în jurul dinţilor, care ţine aciditatea la distanţă.

Autor: Larisa Cobuz

Cu cât este mai mare pH-ul la suprafaţa dinţilor, cu atât acidul care se formează în cavitatea bucală este împiedicat să atace dantura şi se previn, astfel, cariile.

În cadrul studiului citat de DailyMail au fost împărţiţi în trei grupe 68 de copii. Primul grup a consumat zilnic câte o bucată de brânza, al doilea – un iaurt acru şi al treilea – câte un pahar de lapte, după care se clăteu.

Nivelul pH-ului al subiecţilor era studiat înainte de consum, apoi din nou la zece mminute, la 20 şi la jumătate de oră după consum. Cei care au consumat iaurt şi lapte nu au prezentat nicio diferenţă. În shcimb, la cei care au consumat brânză s-a observat o creştere a nivelului pH-ului de la o măsurătoare la alta.

Cercetătorii cred că brânza stimulează secreţia de salivă, care e modul natural al corpului de a proteja dentiţia. Mai mult, brânza formează un strat protector între dinţi şi acizii care atacă smalţul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel