Consumul riscant de alcool, subiectul unui nou screening național: românii își pot evalua online consumul de alcool

Toți românii cu vârsta peste 18 ani pot participa la cel mai amplu proiect național de evaluare anuală a consumului personal de alcool și de prevenire a consumului riscant. Acest proiect revine în 2021, la a doua ediție, sub titulatura Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool. 

Derulat de Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală (ALIATsm), având ca parteneri principali Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), proiectul se desfășoară între 5 și 11 iulie 2021, online, pe platforma www.saptamanaaudit.ro

Campania de testare va avea ca instrument principal chestionarul AUDIT, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății, pe care cei cu vârsta de peste 18 ani îl pot completa pe platformă, pentru a afla dacă felul în care consumă alcool le pune sănătatea în pericol.

"După o campanie extrem de bine primită în 2019 – Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, când aproximativ 14.000 de români din toată țara și-au evaluat consumul de alcool într-o singură zi - revenim după pandemie cu o nouă acțiune de sănătate publică privind consumul riscant de alcool, într-o manieră mai flexibilă. Anul acesta, pe parcursul unei întregi săptămâni, românii sunt invitați să-și evalueze online consumul propriu de alcool și să afle, în funcție de scorul pe care îl obțin la cele 10 întrebări ale chestionarului AUDIT, cât de mare sau cât de mic este riscul pentru sănătate asociat consumului lor de alcool. Aceasta este o intervenție parte din programul nostru, ALCOHELP, care este în măsură să-i ajute pe oameni să se cunoască mai bine și să ia decizii în cunoștință de cauză în ceea ce privește sănătatea lor. Un alt element important al acestei campanii este posibilitatea de a invita prieteni/cunoscuți să-și efectueze testul AUDIT, având în vedere că beneficiile oricărei intervenții care vizează sănătatea publică sunt direct proporționale cu numărul celor la care aceasta ajunge," a explicat Dr. Eugen Hriscu, psihiatru și psihoterapeut cu experiență în adicții, Directorul științific al ALIATsm.

1 din 4 români, consum de alcool riscant pentru sănătate

Campania de anul acesta este o continuare firească a primei evaluări naționale a consumului de alcool realizată în 2019 în rândul românilor, din dorința de a crește nivelul de conștientizare cu privire la consumul de alcool.

Rezultatele analizei celor aproape 14.000 de chestionare AUDIT completate la Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool 2019 au arătat că aproximativ 77% din români au înregistrat un consum cu risc scăzut pentru sănătate, în timp ce 23% aveau un consum de alcool cel puțin riscant pentru sănătate.

Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, un proiect amplu de screening la nivel național, aduce informații valoroase pentru înțelegerea și combaterea consumului riscant de alcool în România, prin programe de prevenire. Totodată, proiectul vine în sprijinul oricărui român care dorește să-și evalueze într-un mod rapid, științific și confidențial consumul de alcool, oferindu-le celor care completează chestionarul posibilitatea de a descoperi din timp dacă se află la risc.

Ediția din 2021 vine și cu alte noutăți, în plus față de mutarea testării exclusiv pe platforma online www.saptamanaaudit.ro și extinderea campaniei pe durata a 7 zile.

Pe parcursul săptămânii dedicate proiectului, o echipă de specialiști ALIATsm va oferi utilizatorilor asistență specializată în ceea ce privește completarea  chestionarului și interpretarea punctajului obținut, prin intermediul unui chat box pe platforma www.saptamanaaudit.ro, disponibil în intervalul 10 – 18.00.

Fiecare utilizator care a completat chestionarul va avea posibilitatea de a invita prieteni/cunoscuți să-și efectueze testul AUDIT, direct din platformă.

Chestionarul AUDIT este un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și utilizat în peste 190 de țări din lume, fiind cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant. Cuprinde 10 întrebări scurte și generează un punctaj care determină categoria în care se înscrie fiecare respondent: consum puțin riscant (0-7 puncte), consum riscant (8-15), nociv (16-19) și extrem de nociv (peste 20).

Proiect susținut de HEINEKEN România, partener ALIAT de peste 12 ani în programul Alcohelp de promovare a consumului responsabil de alcool.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel