Protest în Piața Victoriei: "Transparență, coerență"; Vrem legi clare, după consultare", sunt doar câteva dintre scandările contabililor / update

FOTO: Vlad Roibu
FOTO: Vlad Roibu

Contabilii protestează luni în Piaţa Victoriei.

Update 3: Cu o oră și jumătate după ora anunțată, contabilii au pornit pe Calea Victoriei, spre ANAF, strigând "Fără haos".

Update 2:

Căldura nu îi oprește pe protestatari să sufle continuu în vuvuzele. "Fără E-uri"; "Transparență, coerență"; Vrem legi clare, după consultare", sunt doar câteva dintre scandarile contabililor, care au venit, conform estimarilor, în număr de 3000, adunați din mai multe orașe ale țării, Bacău, Craiova, Timișoara și altele.

Update 1:

Contabilii strânși în număr mare în scuarul din Piața Victoriei, sunt pe punctul de a porni spre ANAF și Ministerul Finanțelor. Scandează 'fără haos', cu referire la incertitudinile fiscale care îi vizează direct. Pe tricourile albe pe care le poartă majoritatea lor, alăturat acestui slogan se regăsește, in mod ironic, o ilustrație cu sculptura Gânditorul de la Hamangia.

----------------------------------------------

Știrea inițială

Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR) protestează luni în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a atrage atenţia asupra climatului economic marcat de „haos legislativ şi incertitudine fiscală”, solicitând totodată schimbări fundamentale în politica fiscală a ţării.

Protestul „Fără haos în legislaţia fiscală” din Piaţa Victoriei a început luni, la ora 9:00. Apoi se va merge în marş spre sediul Ministerului Finanţelor din Piaţa Constituţiei.

Potrivit PACR, la protest ar putea participa în jur de 3.000 de oameni, contabili şi economişti, însă astfel de acţiuni vor avea loc şi în alte oraşe din ţară precum Timişoara, Oradea, Iaşi şi Bistriţa.

Organizaţia a anunţat duminică deschiderea unui canal de dialog direct cu reprezentanţii premierului şi cu cei ai Ministerului Finanţelor, în condiţiile în care o delegaţie a protestatarilor va fi primită luni la discuţii. Protestul contabililor şi economiştilor este susţinut şi de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Patronatul Medicilor de Familie şi OFA UGIR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel