Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a respins, joi, ca nefondată contestaţia la executare formulată de omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în vara anului trecut la cinci ani de închisoare în dosarul ASF- Carpatica şi aflat în detenţie la Penitenciarul Aiud.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa supremă, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean. Ilie Carabulea a făcut, în noiembrie anul trecut, o contestaţie împotriva executării dispoziţiilor penale cuprinse în decizia pronunţată de Tribunalul Alba în septembrie, prin care s-a respins acestuia propunerea de liberare condiţionată.
Judecătoria Aiud şi-a declinat atunci competenţa în favoarea CA Alba Iulia. Avocatul omului de afaceri, Mihai Baco, a susţinut, joi, în faţa instanţei, că prin articolul 1 din Legea 169/2017, cunoscută drept legea recursului compensatoriu, limitele de executare a pedepsei se micşorează. El a declarat, totodată, că la momentul în care Tribunalul Alba a decis ca următoarea prezenţă a lui Ilie Carabulea într-o comisie de liberare condiţionată va fi posibilă abia în 22 martie 2018 nu intraseră încă în vigoare prevederile legii 169/2017.
Dosarul ASF- Carpatica
Mihai Baco a opinat că prin intrarea în vigoare a acestei legi s-a creat o situaţie care ar duce la micşorarea pedepsei, apreciind că Ilie Carabulea se află în situaţia în care prin admiterea contestaţiei poate fi pus în libertate. În 28 iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF- Carpatica.
Iniţial, la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, Ilie Carabulea a primit şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie. Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora cea mai mare proporţie o aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 de euro. Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, conform procurorilor, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.
[citeste si]
Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an şi şase luni de închisoare primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. La vremea respectivă, o comisie constituită la nivelul Penitenciarului Aiud a aprobat propunerea ca Ilie Carabulea să poată fi liberat condiţionat, luându-se în calcul faptul că acesta a avut pe perioada detenţiei o bună purtare, nu a înregistrat abateri disciplinare şi a muncit în penitenciar, desfăşurând activităţi lucrative la biblioteca unităţii, de la distribuire de carte, la inventariere fonduri de carte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu