Promovabilitatea la examenul de bacalaureat în sesiunea iulie 2011 a crescut, în Bistriţa-Năsăud, de la 41,92 la sută cât era înainte de contestaţii, la 44,36 la sută, după rezolvarea acestora.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bistriţa-Năsăud, Anamaria Leuca, a informat, vineri, printr-un comunicat de presă, că au fost depuse în total 1.553 de contestaţii, dar numai în cazul a 197 de lucrări au fost modificate notele acordate iniţial de comisiile de examinare, informează Mediafax.
"Au fost admise contestaţiile în cazul a 373 de lucrări. Dintre acestea, notele acordate unui număr de 176 de lucrări nu s-au modificat, întrucât diferenţa de punctaj la evaluare este sub 0,50, iar în cazul a 197 de lucrări au fost modificate notele. Unele au fost mai mari, altele mai mici, aşa încât procentajul final de promovabilitate în urma contestaţiilor este 44,36, faţă de procentul iniţial de 41,92 înregistrat înainte de depunerea contestaţiilor", a declarat Anamaria Leuca.
În Bistriţa-Năsăud, au fost depuse 1.553 de contestaţii în urma examenului de bacalaureat, cele mai multe fiind înregistrate la disciplinele matematică, limba şi literatura română şi biologie.
Înainte de contestaţii, promovabilitatea examenului de bacalaureat în judeţul Bistriţa-Năsăud a fost de 41,92 la sută, mai mică faţă de anul trecut (58,9 la sută).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News