Un număr de 28 de elevi din judeţul Dâmboviţa au promovat examenul de bacalaureat după contestaţii, însă printre aceştia nu se află niciunul dintre cei zece absolvenţi ai Grupului Şcolar Auto din Târgovişte care au contestat rezultatele, la aceasta unitate toţi cei 124 de candidaţi fiind respinşi.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dâmboviţa, lucrările contestate au fost verificate la un centru de examinare din Ploieşti.
În total au fost depuse 1.257 de contestaţii, iar în urma reevaluării 345 de note au fost modificate, iar dintre acestea 174 au crescut.
"Media pe judeţ a crescut în urma contestaţiilor de la 34,98 la sută la 35,5 la sută. Sunt 28 de elevi admişi în urma contestaţiilor, iar Grupul Şcolar Auto din Târgovişte rămâne singura unitate şcolară din judeţ cu promovabilitate «zero». Toţi cei 124 de elevi au fost respinşi, zece dintre ei au contestat, dar mediile după reverificarea lucrărilor arată că rămân respinşi", a declarat inspector şcolar adjunct al ISJ Dâmboviţa, profesor Liviu Brezeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu