Continuă audierile în cazul celor 17 decese suspecte de la Spitalul Pantelimon. Patru cadre medicale, luate pe sus de polițiști

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Polițiștii continuă audierile în cazul deceselor suspecte din luna arpilie de la Spitalul "Sf. Pantelimon" din București.

Patru angajaţi ai Spitalului Pantelimon au fost ridicaţi miercuri de poliţişti şi duşi la audieri, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI.

"În dimineaţa zilei de 07.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii din cadrul DGPMB - Serviciul Omoruri au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru locuinţele unor angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă 'Sf. Pantelimon' Bucureşti. De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, în vederea audierii", anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un comunicat de presă.

În luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul "Sf. Pantelimon" cu privire la faptul că, în perioada 4 - 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină - un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe probe, fiind audiaţi medici şi asistente medicale şi au fost ridicate documente medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 - 7 aprilie 2024.

Ulterior, a fost pusă sub acuzare o asistentă pentru mărturie mincinoasă. Anchetatorii consideră că ea ştie ce s-a întâmplat la Secţia ATI, dar a refuzat să dea informaţii în timpul audierilor, astfel încât procurorii au decis să o pună sub acuzare, potrivit Agerpres.

Frustrare și durere în rândul familiilor celor decedați

Familiile celor 17 pacienți care au decedat în luna aprilie la Spitalul Sfântul Pantelimon din București au exprimat durere profundă și frustrare în urma rezultatelor preliminare ale anchetei. Acestea acuză personalul medical de lipsă de empatie și profesionalism și sunt nemulțumite de concluziile anchetei care sugerează că nu există dovezi ale unor acțiuni deliberate care să fi condus la aceste decese.

Rudele celor decedați consideră că investigațiile nu reflectă adevărul și sunt menite să protejeze cadrele medicale implicate. O fiică a unui pacient a declarat că tatăl ei nu avea cum să moară atât de repede, insinuând că există manipulări pentru a acoperi greșelile spitalului.

Ancheta, realizată de Colegiul Medicilor și Ministerul Sănătății, este în curs de desfășurare, iar raportul final urmează să fie publicat. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat importanța transparenței și adevărului în investigarea acestui caz, insistând că trebuie să se asigure că astfel de tragedii nu se mai repetă.

Aceste evenimente au declanșat un val de nemulțumire publică și au ridicat semne de întrebare asupra calității îngrijirilor medicale din spitalele românești, accentuând necesitatea unor reforme urgente în sistemul de sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel